|marți, octombrie 27, 2020
  • Follow Us!

Horezu se înfrăţeşte cu un oraş din Moldova 

Horezu se înfrăţeşte cu un oraş din Moldova

Constantin Niţu, primarul oraşului Horezu şi Eugen Săvulescu, consilier în cadrul Primăriei Horezu, coordonator al reţelei de dezvoltare micro-regională, au participat, în zilele 15-17 noiembrie la Zilele Europene ale Dezvoltării, la Strasbourg, organizate de Direcţia Generală de Dezvoltare a Comisiei Europene, sub egida preşedinţiei franceze a Consiliului UE. România a participat la a doua ediţie ZED cu un stand naţional, în cadrul căruia oraşul Horezu şi Asociaţia „Depresiunea Horezu” au beneficiat de un spaţiu generos.

În cadrul standului a fost prezentată şi lucrarea „Studiul integrat al potenţialului de dezvoltare economică în Micro-regiunea Horezu”, lucrare editată în cadrul Proiectului PHARE. Delegaţia română a realizat o serie de convorbiri directe, în timpul meselor rotunde organizate la standul României cu înalţi oficiali europeni, reprezentanţi de seamă ai ţărilor participante, cu membri ai diplomaţiei române şi străine la Strasbourg, cu primari ai unor localităţi din Serbia, Republica Moldova, Mali, Columbia, Kenia.  „Cu această ocazie, s-au pus la punct primele detalii referitoare la proiecte comune viitoare şi s-au demarat activităţile în vederea realizării înfrăţirii oraşului Horezu cu oraşul Rezina din Republica Moldova”, a declarat edilul oraşului Horezu.

Leave a Response