Râmnicu Vâlcea, pol de dezvoltare urbană

miercuri, 24 septembrie 2008

Râmnicu Vâlcea, pol de dezvoltare urbană

-- Executivul a decis ca 13 municipii să devină poli de dezvoltare urbană, astfel încât să beneficieze de fonduri europene pentru dezvoltare prin Programul Operaţional Regional în perioada 2007-2013, potrivit unui comunicat al Guvernului. 


Au fost desemnate poli de dezvoltare urbană municipiile Arad, Baia-Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Oradea, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureş. Polii de dezvoltare urbană vor avea rolul de liant între polii de creştere (municipiile Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara) şi celelalte oraşe mici şi mijlocii ale sistemului urban, pentru a atenua şi preveni tendinţele de dezechilibrare a dezvoltării în cadrul regiunii din care fac parte. 


De asemenea, vor contribui la reducerea nivelului de concentrare a populaţiei şi a forţei de muncă din marile centre urbane şi la crearea unei structuri spaţiale care să impulsioneze dezvoltarea economică echilibrată teritorial. Investiţiile realizate în poli de dezvoltare urbană vor diminua migraţia forţei de muncă către marile aglomerări urbane. Pentru finanţarea polilor de dezvoltare urbană se alocă un procent de pâ la 20% din sursele financiare aferente Axei Prioritare 1 pentru „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere“ a Programului Operaţional Regional 2007-2013. Finanţarea asigurată din fonduri europene pentru această axă este de 1,4 miliarde de euro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe