Marele Premiu ING al Belgiei la Spa Francorchamps

miercuri, 3 septembrie 2008

Marele Premiu ING al Belgiei la Spa Francorchamps

 
Fernando Alonso: “Spa este unul dintre circuitele excepţionale din calendarul Formulei 1”

Fernando, a trebuit să te retragi timpuriu din cursa de la Valencia. Trebuie să fii extrem de dezamăgit...
După momentul calificării, am ştiut că week end-ul va fi dificil – nimeni nu îşi doreşte să pornească de pe o poziţie inferioară pe un circuit stradal. Am fost lovit în primul tur şi mi-am pierdut aripa din spate. Mecanicii mei au încercat din răsputeri să rezolve problema, însă cursa mea era deja compromisă. Sunt dezamăgit că nu am  putut concura în faţa suporterilor mei deoarece vroiam să le ofer o cursă specială, însă am depăşit acest moment şi aştept etapa din Belgia.

După cum aminteai, în acest week end se va desfăşura Marele Premiu al Belgiei la Spa. Este acesta unul dintre circuitele preferate?
Spa este unul dintre acele circuite excepţionale din calendarul Formulei 1. La fel ca şi la celelalte trasee mai vechi, este o atmosferă foarte specială şi caldă. Pentru piloţi, Spa este o provocare incredibilă şi un loc foarte plăcut unde să conduci o maşină de Formula 1. Nu am câştigat niciodată la Spa şi sper că într-o zi voi adăuga o victorie pe acest circuit la lista mea de realizări.  

Care sunt cerinţele circuitului de la Spa Francorchamps?

Este un circuit foarte lung care, în general, accentuează distanţele dintre maşini. Trebuie să ai o maşină foarte bine pusă la punct ; de aceea, va trebui să lucrăm la set-up pentru a ne asigura că suntem competitivi atât pe secţiunile rapide, cât şi în curbele de viteză redusă. Eau Rouge este o altă parte impresionantă a circuitului.

Crezi că vei avea o cursă bună la Spa în condiţiile în care echipa ţinteşte locul al patrulea în campionatul constructorilor?
Deşi Grand Prix-ul Europei s-a dovedit a fi o cursă care trebuie uitată, nu trebuie să ne schimbăm obiectivele. Sunt sigur că echipa va da 100% pentru a ne atinge obiectivul, iar eu, la rândul meu, voi merge la maximum pentru a obţine câteva puncte. La începutul sezonului, lucrurile nu erau deloc uşoare, însă ne-am îmbunătăţit rezultatele şi suntem hotărâţi să continuăm în aceeaşi direcţie.
 
Nelson Piquet: “Obţinerea de puncte trebuie să rămână obiectivul nostru”

Nelson, nu ai obţinut nici un punct în Marele Premiu al Europei. Cu ce ai rămas din această primă cursă în Valencia?
Organizatorii au construit un circuit foarte interesant şi mi-a plăcut în mod deosebit sectorul final al pistei. Pe parcursul week end-ului am beneficiat de o atmosferă foarte primitoare şi este păcat că nu am plecat cu puncte. Am ştiut după calificări că urma să fie foarte greu să obţinem puncte şi că trebuia să mă bazez pe incidente în timpul cursei pentru a avansa, însă a fost o cursă relativ directă. Mai mult, faptul că aripa din faţă a fost avariată nu m-a ajutat. Este o cursă pe care trebuie s-o uităm… Acum mă concentrez asupra Grand Prix-ului din Belgia şi a celorlalte curse din calendar.

Echipa se pregăteşte pentru două curse legendare: Spa-Francorchamps şi Monza. Îţi plac aceste circuite?
Desigur, alături de Monaco, aceste două piste sunt unice şi şi-au câştigat locul în istoria Formulei 1. Aştept cu nerăbdare să concurez aici, mai ales că Spa este unul dintre circuitele mele preferate. În ceea ce priveşte condusul, este o pistă solicitantă şi va trebui să lucrez cu inginerii mei pentru a adapta maşina pe cât de mult posibil la cerinţele circuitului.

De ce este Spa atât de neobişnuit?
Este un circuit unduios şi foarte lung. Are foarte multe curbe rapide, dar şi una dintre cele mai lente din campionat. În interiorul cockpit-ului ai o senzaţie extraordinară pe care nu o întâlneşti pe nici un alt circuit. Cred că acesta este motivul pentru care majoritatea piloţilor preferă acest circuit.

Ce ambiţii ai pentru Grand Prix-ul Belgiei?
Cred că Valencia nu a reflectat adevărata noastră valoare. După cum am demonstrat în ultimele câteva etape, putem obţine puncte şi acesta este lucrul pe care trebuie să ni-l amintim pentru a rămâne concentraţi pe măsură ce abordăm această cursă. Obiectivul meu este de a intra în Q3 în calificări şi sper într-un start bun pentru a avea o şansă să obţin puncte. Trebuie să recunosc că aş prefera o cursă uscată, dar în Belgia nu ştii niciodată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe