Râul Otăsău ameninţă Bărbăteştiul

duminică, 27 iulie 2008

Domnule Cîlea, ajutaţi-vă primarul!

Râul Otăsău ameninţă Bărbăteştiul

Primarul localităţii Bărbăteşti, Constantin Banacu, cere sprijin neîntârziat de la conducerea judeţului pentru a-şi salva comuna.

 Ploile din ultima vreme au umflat cursul râului Otăsău fapt ce a dus la ruperea malurilor de îndiguire. Acesta a început să inunde violent terenurile agricole din vecinătate, căile de acces şi gospodăriile. Otăsăul a mai afectat şi podul ce leagă satele Bărbăteşti şi Bodeşti, aici existând riscul ca sute de familii să rămână izolate.

Acest pod, ne-a informat primarul Constantin Banacu, a costat miliarde de lei, un volum de muncă şi sacrificii de nedescris atât pentru administraţia comunei cât şi pentru locuitorii acesteia. „Facem un apel către conducerea judeţului să ne acorde tot sprijinul! Nu trebuie să aşteptăm să se întâmple tragedii, când de fapt este mai uşor să prevenim.“ ne-a declarat cu îngrijorare edilul. Au fost luate la nivel local măsuri concrete pentru contracararea dezastrelor însă nu există mijloace suficiente pentru a controla acest afluent învolburat al Râului Bistriţa, care este Otăsăul.

Acesta străbate satele Bărbăteşti, Bodeşti, şi Bârzeşti sate ce fac parte din comuna Bărbăteşti. „Demersuri s-au făcut la conducerea judeţului, în fiecare an, însă nu am primit decât promisiuni. Ne punem speranţa în noua conducere de la judeţ. Noi întărim malurile cu ţevi şi plase de sârmă şi piatră, însă este nevoie de o investiţie mult mai complexă. La podul din satul Zăvoaie- comuna Bărbăteşti am dus câteva maşini cu calcar de la cariera Bistriţa pentru că la fel era afectat de inundaţii.“ a mai spus edilul din Bărbăteşti.

Ploile din ultimele zile colmataseră alimentarea cu apă în toată comuna însă primarul Banacu nu şi-a găsit liniştea şi a muncit în permanenţă alături de echipele de intervenţie şi astfel în două zile a reuşit să asigure apa curentă în localitate. „S-au găsit soluţii pentru a se elimina staţiile de pompare a apei prin plasamentul bazinelor colectoare în puncte mai înalte astfel apa va veni către consumatori prin cădere. Acest lucru ne permite să facem economii la bugetul local, deoarece se elimină consumul de electricitate şi salariile pentru personalul care trebuia să deservească pompele.

Mai exista un pericol care a fost înlăturat, acela de a se defecta pompele. Continuăm cu reparaţiile la grădiniţe, şcoli, sala de sport, iar la baza sportivă am definitivat studiul de fezabilitate şi urmează să-l punem în discuţie în şedinţa de consiliu care va avea loc la sfârşitul acestei luni. Tot ce ne stă în putinţă facem însă factorii responsabili de la judeţ trebuie să ne înţeleagă, că în lupta cu natura trebuie să ne sprijine deoarece râul Otăsău fără maluri întărite cum trebuie, ne va distruge fără milă“ ne-a mai declarat primarul Constantin Banacu.

Octavian Avram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe