Abuzuri financiare şi fiscale de la Distrigaz Sud

duminică, 13 iulie 2008

Abuzuri financiare şi fiscale de la Distrigaz Sud

Dl. Tănase din Bucureşti m-a făcut atent la un material postat pe acest link

http://eenervant.blogspot.com/2008/07/distrigaz-sud.html

care ridică o problemă extrem de interesantă şi dezvăluie un abuz comis de Distrigaz Sud împotriva clienţilor săi. Astfel, abonaţii acestei companii care este în centrul unui scandal imens la Braşov, acolo unde s-a apucat să debranşeze de la gaze inclusiv pe cei care aveau plăţile făcute la zi, măsură la care au renunţat când au văzut dimensiunea scandalului şi revoltei sociale provocate, primesc lunar factura de gaze. Cei care vor să o plătească au mai multe opţiuni şi anume : (1) plata la caserie ;(2) plata cu OP , şi (3) plata on-line.

Posibilitatea de plata on-line a facturilor este denumită pe site-ul companiei " Distrigaz Sud- on-line" şi la prima vedere, este o opţiune bună atât pentru companie  care evită o gramadă de cheltuieli cu caserii, locaţii, angajaţi, etc  dar şi pentru clienţii care pot să plătească direct din faţa computerului.Însă , totul se opreşte aici pentru că, dacă tot suntem în România, Distrigaz Sud vine cu o inovaţie absolută, anunţându-i pe cei care vor să plătească on-line că , trebuie să plătească în plus şi să suporte comisionul de 3 lei pentru procesarea on-line a plăţii aşa cum puteţi citi aici :

"Aici puteţi plăti factura dumneavoastră, cu card bancar Visa sau Mastercard activ pentru plăţile pe Internet. Dacă doriţi să vedeţi ce conţine ultima dumneavoastră factură, înregistraţi-vă in "Spaţiul dumneavoastră." Prin Agenţia online, plătiţi factura integral sau parţial. Mai mult, puteţi scăpa de griji prin plata în avans a valorii estimate, a viitoarei facturi. Totul, ca să vă bucuraţi confortabil de gazele naturale. Beneficiaţi de confortul plăţilor online! Un singur click şi nu mai mergeţi la casierie. Plata dumneavoastră va fi înregistrată în contul Distrigaz Sud în termen de 3 zile.

Pentru a evita posibile neplăceri, vă sfătuim să efectuaţi plata facturii în maxim 30 zile de la data emiterii. Notă: pentru plata online, comisionul de tranzacţionare pe care îl veţi plăti este de 3 RON pe operaţie, comision e-Commerce".

Lăsând la o parte faptul că, este imoral şi nelegal să se perceapă acest comision de 3 Ron de către Distrigaz Sud de la clienţii săi, pentru că această sumă de bani nu este menţionată nicăieri în contractul încheiat de firmă cu clienţii săi, nu apare nici pe factură, deci nu poate fi perceput de la consumatori doar în baza unui simplu anunţ postat pe site-ul firmei.
Spre exemplificare, am luat legătura cu un prieten din Franţa şi l-am întrebat dacă în cazul plăţilor on-line , consumatorilor francezi clienţi ai Gaz de France , aceeaşi firmă care deţine pachetul majoritar de acţiuni şi la Distrigaz Sud , nu li se pretinde un asemenea comision, şi el nu apare menţionat nicăieri pe site-ul din Franţa al Gaz de France, la secţiunea destinată plăţilor on-line.

Ca atare, putem să spunem că, Gaz de France creează un raport de discriminare între consumatorul francez de gaz natural şi cel român, prin faptul că românul este obligat să suporte, PESTE valoarea facturii, încă un comision de 3 ron în varianta efectuării plăţilor on-line. Dar ştiu să se plângă domnii investitori francezi, că românul este necivilizat şi nu plăteşte on-line... păi cum să se civilizeze dacă i se pun asemenea bariere financiare ?

Un alt aspect legat de această sumă de 3 ron, care intră în categoria de abuz şi încălcare a legii, constă în derularea operaţiunii. Astfel, am sunat la numărul 9366 şi am cerut explicaţii legate de acest comision de 3 ron, care se percepe indiferent de suma de plată, adică este o TAXA PE TRANZAC├×IE . Am întrebat în primul rând, de ce Distrigaz Sud nu suportă ea această taxă, aşa cum ar fi normal, însă nu am primit un răspuns coerent.

Am întrebat apoi, de ce la plăţi anterioare făcute on-line , plătitorul nu a primit factura fiscală pentru suma de 3 ron, şi am întrebat unde ajung aceşti bani. Mi s-a spus faptul că, nu se ştie de ce nu s-a primit factura, însă aceşti bani sunt încasaţi de banca Distrigaz Sud şi am fost invitat să parcurgem extrasul de cont pentru a verifica acest lucru. Atunci, am constatat faptul că, de fapt acel consumator român care vrea să plătească on-line, este taxat de bancă de două ori : odată este taxa cu comision de către propria bancă , cea emitentă a cardului de pe care face plata , şi un al doilea comision este acesta de 3 ron, care nu are nici un fel de justificare legală, atâta timp cât acest consumator plăteşte un comision pentru tranzacţie la propria bancă.

Acest lucru este abuziv mai ales ca NU EXISTă BAZă CONTRACTUALă şi toţi cei care au plătit acest comision de 3 ron, pot să dea în judecată Distrigaz Sud şi banca acestei companii şi, să le ceară restituirea banilor cu dobânzi . Ca banca şi Distrigaz Sud să poată pretinde şi încasa acest comision de 3 ron, este necesar să existe un contract prin care clienţii să îşi dea acceptul să plătească această sumă de bani. Faptul că nu se emite nici măcar un singur document fiscal doveditor al plăţii sumei de 3 Ron de către bancă sau de către Distrigaz, este o încălcare gravă a Codului Fiscal Român, mai ales că, face imposibil ca un client al acestei societăţi să poată deduce o sumă de 36 de Ron pe care o plăteşte într-un an fiscal pentru cele 12 plăţi făcute on-line la facturile emise de companie.

Neprimind factura el nu poate să înscrie în evidenţele sale plata, şi nici nu o poate deduce contabil şi fiscal , astfel încât acest lucru constituie o încălcare a legilor româneşti, şi dă dreptul la dezdăunări pentru clienţii Distrigaz Sud care fac plata facturilor, prin serviciul on-line al companiei.  Pentru sugestii sau comentarii legate de acest material vă invit să îmi scrieţi la adresa [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe