|duminică, noiembrie 28, 2021
  • Follow Us!

Războiul cu presa 


Tableta a…politică

Războiul cu presa                        

de Mihai Râmniceanu
    
Unii şefi, deranjaţi de faptul că presa îi mai bagă în seamă, sar de… spate în sus şi imediat se supără pen’ că fiecare îşi face meseria aşa cum a învăţat sau cum e învăţat. Despre a doua categorie nu spun că sunt puţini, ce nu face banul?, dar nu înţeleg de ce această prigoană, de la nivel înalt, împotriva presei. Românul spune că adevărul supără. Aceasta să fie cauza războiului cu presa, pe care îl poartă preşedintele, de câteva zile, aceasta să fie reacţia privind, cum zice Domnia sa, „dictatura tonomatului”.

Există o instituţie a presei, nu câteva jurnale, există o asociaţie, o adevărată „armată onestă” a jurnaliştilor şi nu un grup de dreapta, de centru, de stânga, de euro… ale căror reacţii vin după cum sunt apreciate „serviciile” lor pe „câmpul de luptă”. Instituţia presei trebuie respectată, aşa cum trebuie respectată instituţia prezidenţială, funcţia de şef al statului şi nu acoperită şi „miruită” numai cu ce-i place şefului. Există un cod deontologic şi el este respectat de adevăraţii slujbaşi ai presei. Faţă de aceştia, pare-se că, au plecat ceva scuze, ceva justificări. Noi spunem că nu asta este problema zilei care ar trebui să-l macine pe preşedinte, specializat în lupta cu marea şi oceanul şi cunoscător al valurilor în care speră să se înece… neînotătorii! Ci, altele…
   
Mă gândesc, aşa spuneau nişte cetăţeni simpli, că ar trebui să se pună capăt unui asemenea război care se alătură altor noxe şi lucruri greu de suferit de către popor. Unde este raţionalul? Mâncăm scandal, punem în buzunare minciuni, nu ştim ce să mai credem, ne închinăm şi ne crucim, zâmbim la reacţia unor condeieri, salutăm poziţia unor îmbătrâniţi în presă şi a unor jurnalişti care au meseria în sânge şi suntem gata, mereu, să nu privim şi să nu ascultăm părerea unor jurnalişti cu ziua, a unor politicieni cu ora sau cu anii, mereu corigenţi la meseria ce o profesează, dar tot timpul cu zâmbetul pe buze, puternici.
   
Să înţelegem că presa nu mai are voie să ne informeze despre urmăririle penale, despre corupţie, despre îmbogăţirea unora de pe o zi pe alta, despre furturi cu acte în regulă, despre necesitatea de alfabetizare a unor tineri politicieni? Atunci ce să ne spună presa: despre spânzuraţi, accidente, divorţuri, copii părăsiţi, sărăcie şi moartea de foame, despre… Să lăsăm ţara conducătorilor, politicienilor, dar ştirile acestea de la ora 17.00, de dimineaţa, de seara, de la prânz, de la… pe cine au în spatele lor ca vinovaţi?
   
N-are voie ziaristul să scrie despre blocarea unor anchete (de cine?), despre începerea… neînceperii urmăririi penale a domnului X sau Y, imun până în măduva oaselor, despre ceea ce înseamnă expresia educaţiei unora şi nici despre implicarea cuiva, nici despre…
   
Despre anumite evenimente mondene, unde curg banii ca la fântâna arteziană, fapte prezentate întregii lumi, pentru a ne lăuda cu ai lor, nu cu ai noştri, despre încă două borduri puse, un pom sădit, o bancă, un metru de asfalt, despre faptul că fiecare dintre viitorii candidaţi îşi fac, împotriva legii, campanie fără jenă, are voie să scrie presa…
   
Un bătrân pensionar, care citeşte ziarul pe la clubul vârstei sale, pe la bibliotecă şi pe la standurile unde sunt afişate, mi-a spus că se simte mai bine de când a abandonat şi acest obicei. De ce? l-am întrebat. Pentru că m-am săturat de circ, şi nici măcar nu este unul veritabil!
   
În timp ce scriu toate acestea, aud că un primar este iubit de toţi cei 32.000 de locuitori. Anormal! Anormal că asta se întâmplă într-un singur orăşel!  

Leave a Response