Toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt practicabile

luni, 7 ianuarie 2008

Prefectul a avut o duminică bună

Drumuri fără probleme

Duminică seara, înainte de închiderea ediţiei, am purtat o convorbire telefonică cu prefectul Radu Renga. Reprezentantul Guvernului în Vâlcea ne-a declarat că toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt practicabile. „ Am avut ceva probleme cu drumurile judeţene din sudul judeţului în cursul dimineţii.

Spre norocul nostru pe la prânz ninsoarea a stat şi cei de la RAJDP au avut timp să dezăpezească toate drumurile. Suntem pregătiţi să intervenim pe timpul nopţii dacă vor fi probleme. Din păcate se pare că ne vom înregistra cu un eveniment neplăcut. În urmă cu câteva minute am fost anunţaţi de cei de la ISU că au intervenit la stingerea unui incendiu dintr-un cătun din comuna Alunu dar că acesta s-a soldat cu o victimă.”

(T.G.)

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, mizerie şi dez...
(Impact)Organizare haotică la Oficiul Poştal – Os...
(Actualitate)Majorarea de la Oltchim, amânata
(Impact)Cinci răniţi într-un accident la Câineni
(Actualitate)Botezul Domnului – Boboteaza şi Sfântul Ioan
(Administratie)Localităţi vâlcene: Comuna Alunu
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Un bărbat din Vâlcea, Florea Popescu, de 41 de ...
(Fapt divers)Înecată în Popeşti
(Sport)Astăzi se reunesc şi „municipalii” ...
(Fapt divers)Prostituate vămuite de sărbători
(Administratie)Toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt pract...
(Turism)Voineasa – o staţiune montană recomandată...
(Finante)În atenţia contribuabililor care desfăşoară act...
(Administratie)Primãria extinde iluminatul public în muni...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe