Anticiparea unei bătălii interesante

duminică, 20 ianuarie 2008

Anticiparea unei bătălii interesante

Traian Guminski

Până la alegerile locale nu mai sunt decât câteva luni. Pentru un om obişnuit poate părea un timp lung. Pentru politicieni şi ziarişti timpul se va scurge foarte repede. În Vâlcea bătălia va fi extrem de aprigă. Mirosul puterii şi al banilor din bugete şi din fondurile UE atrage multe haite dezlănţuite de politicieni. Pentru Râmnic lucrurile pot părea clare în ceea ce priveşte fotoliul de primar.

Dar asta nu înseamnă că actualul primar nu va trebui să dea piept unor atacuri ale unor adversari care ştiu bine că dacă nu atacă suficient de convingător nu pot prinde măcar un loc în consiliu local. Se pare că viitorul consiliu va fio format din social democraţi liberali şi pedelişti. PRM poate provoca o surpriză şi să obţină 2 mandate doar cu ajutorul lui Nicolae Pătru care deja şi-a anunţat candidatura.

Populaţia îl percepe pe el mult mai bine ca peremist decât pe Nicu Silvestru. Împreună cu Ion Nuică care are priză la un anumit segment se poate ca Nicolae Pătru, acest saltimbanc prin administraţia locală, să prindă loc. La Consiliu judeţean tot cei trei mari îşi vor împărţi mandatele. Surpriza poate veni de la PNG dacă reuşeşte să depună liste complete în toate localităţile.

Cu actualii primari dezertori PC nu mai poate spera decât într-o minune. Dacă participarea la vot va fi numeroasă conservatorii şi peremiştii vor părăsi consiliul judeţean. Ceea ce poate nu ar fi atât de rău. Va fi interesant de văzut apoi cum se vor împărţi scaunele de şefi. Liberali pot obţine un rezultat bun dar dacă deputatul Frâncu va vrea postul de preşedinte şi va negocia el pentru acest post mă tem că va pierde din nou. Mă tem nu pentru că sunt liberal ci pentru că liberali chiar au oameni care să merite poziţia.

Prin activitatea sa de parlamentar liderul liberal a dovedit că este eficient pe postul de deputat şi ar trebui să opteze doar pentru acesta. În teritoriu se vor produce schimbări. Campania va fi mi costisitoare ca toate celelalte de până acum. Mai ales că actualii primari ştiu bine ce înseamnă proiectele finanţate extern şi ce câştig poţi obţine dacă ai lucrări de anvergură în comunitatea pe care o administrezi. Scriam, nu cu mult timp în urmă, că teoretic actualii primari ar trebui să obţină, în mare majoritate, încă un mandat.

Ei bine acolo unde îl vor pierde acolo adversarii care vor câştiga vor trebui să dea dovadă de o inteligenţă ieşită din comun, de multă muncă, compromisuri, să aibă echipe de campanie profesioniste şi fonduri fără număr. Doar aşa se va întoarce roata. Partidele mici vor face mult zgomot dar vor obţine puţin.

Anticipăm că toate partidele neparlamentare la un loc vor obţine mai puţin de 10 la sută din mandatele de consilieri, primari şi viceprimari. Un expert spunea zilele trecute că presa va avea din nou un mare rol. Nu va ajuta substanţial unii oameni să câştige dar va determina în multe cazuri înfrângerea unor candidaţi.

Alte titluri din editia curenta:

(Fapt divers)Traficanţi de droguri din patru judeţe – ...
(Impact)Trei cadre medicale, sancţionate subţire pentru...
(Impact)Crinu Popescu sofer nesimtit
(Actualitate)Traian Dobrinescu cercetat de DNA
(Politica)Deputatul Frâncu ţine cont de sesizările noastre
(Fapt divers)Măicuţă de la Bistriţa – operată de o tum...
(Actualitate)Vîlcea este judeţul cel mai afectat de alunecăr...
(Fapt divers)Schimbările vor continua în IPJ Vâlcea
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Actualitate)Medic incompetent la Drăgăşani
(Editorial)Anticiparea unei bătălii interesante
(Politica)Tableta a… politică - Ce „vechi...
(Politica)Aglomeraţia de la PNL Valcea naşte scandaluri
(Finante)Îndrumar pentru depunerea declaraţiilor fiscale...
(Administratie)Primăria Râmnicului are bani buni pentru constr...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe