Program antidrog pentru rromi

luni, 15 octombrie 2007

Program antidrog pentru rromi

 

Începând cu data de 15 septembrie, timp de un an se derulează un program antidrog în comunităţile de rromi din Vâlcea, organizat de Centrul de Consiliere şi Prevenire Antidrog Vâlcea, în cooperare cu Partida Rromilor Pro - Europa. O dată pe lună se vor desfăşura activităţi în comunităţile de rromi cu scopul de a oferi informaţii despre prevenirea consumului de droguri. Din acţiune nu vor lipsi pliantele, filmele şi programele. Proiectul se numeşte „Rromii spun NU drogurilor!“. În această perioadă, Centrul Antidrog desfăşoară de asemenea un studiu de evaluare a serviciilor medicale psihosociale prestate de instituţii, organizaţii şi ONG-uri cu acest profil de activitate. Se urmăreşte aflarea costurilor acestor servicii pentru fiecare consumator, astfel încât, la nivelul agenţiei să se poată face o notă de fundamentare a cheltuielilor care implică tratamentul consumatorilor de droguri, respectiv constituirea unui buget în acest scop. „Personalul din cadrul Centrului Regional Antidrog a organizat la sfârşitul lunii septembrie şi un curs de formare cu voluntari din reţeaua Centrului de Evaluare, Prevenire şi Combatere a Drogurilor Vâlcea. S-a stabilit o tematică care se bazează pe o colaborare elev - cadru didactic - comisari de la centru. Am realizat şi un protocol cu Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Vâlcea, pentru a desfăşura împreună, începând cu 21 septembrie, programe de combatere şi prevenire a consumului de droguri şi tutun.” – a precizat comisarul Constantin Durleci, şeful centrului regional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe