|miercuri, februarie 24, 2021
  • Follow Us!

FBI a premiat poliţiştii vâlceni 

 FBI a premiat poliţiştii vâlceni

• IJP Vâlcea a anihilat cea mai mare reţea de traficanţi de persoane

Pentru prima oară în istoria IPJ Vâlcea, poliţiştilor dintr-un serviciu le-au fost recunoscute meritele la o întâlnire naţională, la care au participat reprezentanţii mai multor state din Uniunea Europeană, ai Ambasadei SUA dar şi reprezentanţi ai FBI.  Aşa se face că la Sibiu, unde în perioada 17-20 octombrie s-a desfăşurat a 4-a întâlnirea naţională a Poliţiştilor Specializaţi în Combaterea Traficului de Persoane, poliţiştii vâlceni de la Serivicul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea au luat locul doi, locul unul fiind obţinut de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, structură la care SCCO Vâlcea este subordonat. Dosarul care a “atârnat” cel mai mult în recunoaşterea muncii poliţiştilor vâlceni a fost cel referitor la anihilarea celei mai puternice reţele de traficanţi care a acţionat vreodată la Vâlcea. Opt traficanţi care au fost arestaţi, ulterior unii dintre ei fiind puşi în libertate, au trimis în jur de 300 de oameni la muncă în Grecia, Italia şi Cipru, condiţiile de acolo fiind inumane faţă de promisiunile făcute la plecarea din ţară. Combaterea traficului de persoane şi a migraţiei sunt subiecte extrem de sensibile cu grave implicaţii asupra fenomenului economic şi social. “Sclavagismul modern” în care sunt încălcate drepturile omului şi mii de oameni sunt trataţi ca obiecte, ca bunuri folosite pentru obţinerea unui profit, a devenit o practică frecventă a unor vâlceni, bărbaţi şi femei, dornici de îmbogăţire rapidă. La nivel naţional, pentru trei zile, la Sibiu, în perioada 17-20 octombrie a fost pus sub lupă acest fenomen. “SCCOA Vâlcea s-a clasat pe locul al doilea, după BCCOA Piteşti, recunoscându-se în acest fel contibuţia poliţiştilor vâlceni la combaterea traficului de persoane şi a migraţiei”, a spus cms. Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Şeful SCCOA Vâlcea, cms. şef Marius Dascălu, prezent la întrunire ne-a declarat: “Recunoaşterea meritelor muncii noastre s-a făcut pe criterii foarte stricte. S-a ţinut cont de numărul de persoane trimise în judecată, cu rechizitoriu, de numărul de arestări, de numărul de persoane achitate. Noi, Vâlcea, am obţinut 228 de puncte, iar pe locul trei, în coasta noastră, au fost poliţiştii ieşeni, cu 226 de puncte. BCCOA Piteşti a obţinut locul întâi, ei având şi o prezentare sub formă de film. Juriul a fost unul sever, fiind format din judecători, procurori, reprezentanţi ai FBI, ai Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, reprezentant al Ambasadei SUA, procurori din cadrul structurilor DIICOT, poliţişti din structuri centrale”.

Un caz fără precedent, ca amploare

Dosarul care a atârnat cel mai greu în recunoaşterea poliţiştilor vâlceni a fost unul care a vizat anihilarea celei mai puternice reţele de traficanţi care a acţionată vreodată pe teritoriul judeţului Vâlcea. În cursul acestui an, într-o primă etapă, au fost arestaţi Gabriel Stoica, Francisc Szocs, Ion Coşereanu şi Ion Iordan. Cei cinci aveau să fie puşi în libertate fie sub control judiciar, fie pe cauţiune. Ulterior a fost arestat Victor Truşcă, acesta rămânând în continuare privat de libertate. La 26 iunie, Tribunalul Vâlcea emitea alte mandate de arestare preventivă pentru Olimpia Tincu (37 ani), Marinela Bojan (35 ani) şi Gheorghe Tudor (30 ani), care se aflau pe teritoriul Greciei, pe numele acestora emiţându-se mandate de arestare europene. Tot prin rechizitoriu, procurorii au propus arestarea unei alte femei, cazul de trafic de la Vâlcea fiind unul fără precedent, ca amploare.

Peste 300 de persoane exploatate de traficanţi

Vâlcenii trimiteau prin contract, la muncă în Grecia, Italia şi Cipru, oamenii cărora le pretindeau sume mari de bani. Ajunşi în “ţara făgăduinţei” vâlcenii erau puşi la muncii inumane sau femeilor li se făceau propuneri să se prostitueze. “Peste 300 de persoane au fost trimise la muncă în aceste ţări, dar doar câteva zeci au depus plângeri. Deşi, prin contract, le ofereau munci calificate, după terei-patru zile, doar cei mai norocoşi ajungeau la cules de portocale. La plecarea din România, oamenilor li se percepeau taxe de 12 milioane lei. După ce erau plimbaţi câteva zile dintr-un oraş într-altul, până rămâneau şi fără ultimul ban, românii erau obligaţii să accepte orice fel de muncă. Gruparea a trimis inclusiv un grup de arabi să muncească în Portugalia”, a spus cms. şef Dascălu.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response