Liga Naţională de handbal feminin va fi mai puternică

joi, 21 iunie 2007

Liga Naţională de handbal feminin va fi mai puternică

• Oltchim va avea de disputat mai puţine meciuri pe plan intern

Zilele trecute a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, la care a participat, în calitate de antrenor al Naţionalei de fete, vicecampioană mondială, şi profesorul Gheorghe Tadici. În cadrul şedinţei s-au luat şi deciziile privind modul de desfăşurare a campionatului intern de Ligă Naţională feminină, dar şi a Cupei României. Astfel, campionatul viitor al Ligii Naţionale se va disputa tot după sistemul turneu, cu etape disputate tur – retur, competiţia reunind la start 14 formaţii. După cum se ştie, la finalul sezonului trecut au luat direct drumul ligii secunde formaţiile Mureşul Tg. Mureş şi Universitatea Timişoara, iar în urma barajului disputat la Buzău au rămas în primul eşalon formaţiile HC Zalău şi Rapid. Au promovat în Liga Naţională câştigătoarele celor două serii din Divizia A, CSM Sibiu şi, o premieră, CSM Sf. Gheorghe. Consiliul de Administraţie al FRH a decis de asemenea ca sezonul viitor să înceapă pe 2 septembrie, atunci când sunt programate partidele primei etape. În 2007 se vor disputa primele opt etape ale campionatului intern, urmând ca întrecerea să se întrerupă apoi pentru a da posibilitatea echipei naţionale să se pregătească şi să participe la Mondialele din decembrie, în Franţa. Competiţia se va relua în luna ianuarie, urmând a se încheia în vara anului viitor.

Campionatul viitor cu 12 echipe

Forul de conducere al FR Handbal a mai decis şi faptul că în campionatul 2008-2009 vor fi 12 echipe în Liga Naţională. Astfel, la finalul sezonului viitor urmează să retrogradeze direct ultimele patru formaţii clasate, şi să promoveze tot direct câştigătoarele celor două serii din Divizia A. „Nu prea e bine aşa, pentru nivelul campionatului. Pentru că e greu de crezut că cele două echipe care vin din eşalonul inferior ar putea fi superioare valoric decât cele ce vor termina pe locurile 11 şi 12 în Ligă. De aceea eu aş fi văzut ca pentru cele două locuri să dea baraj echipele de pe locurile 11 şi 12 din Liga Naţională cu câştigătoarele celor două serii din Divizia A”, crede Tadici.

Schimbări şi la Cupă

Noutatea apare şi în cazul desfăşurării competiţiei viitoare a Cupei României. Adică, e adevărat că la întrecere vor participe totr primele opt clasate la finalul campionatului, dar se va trage la sorţi poziţia echipelor pe tabloul de joc. Adică, de exemplu, chiar dacă Oltchim va câştiga campionatul, aceasta nu se va mai afla automat pe prima poziţie, ci la tragerea la sorţi ar putea cădea pe locul patru. Iar Braşovul ar putea trage poziţia a cincea şi atunci cele două echipe s-ar putea întâlni în chiar prima fază a competiţiei. „Anul acesta s-a văzut că au venit unele echipe doar să fie la număr, ca sparing – partner, pentru că era de anticipat că finala se va juca între Vâlcea şi Braşov. De aceea e bine să li se dea şansa şi altor echipe să joace finala!”, mai spune Tadici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe