|vineri, iunie 25, 2021
  • Follow Us!

Copiii din Runcu merg 14 km să ajungă la grădiniţă 

 Copiii din Runcu merg 14 km să ajungă la grădiniţă

Pentru copiii din satele Călici şi Surpaţi ce aparţin de comuna Runcu, mersul la şcoală şi la grădiniţă este un adevărat calvar. Pe drumuri pline de hârtoape, traversând o pădure deasă şi plină de primejdii, picii de grădiniţă sau cei aflaţi în clasele I-IV, merg zilnic între 10 şi 14 kilometri pe jos, până în satul Valea Babei, unde există cea mai apropiată şcoală din împrejurimi.

La doar o aruncătură de băţ de băţ de oraş, la o distanţă de aproximativ 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea, în comuna Runcu, civilizaţia pare să fi apus de multă vreme. Dacă în majoritatea localităţilor vâlcene, microbuzele au ajuns să-i ia pe copii de acasă şi să-i ducă la grădiniţă sau şcoală, în satele Călici şi Surpaţi, mersul cu microbuzul este doar un vis frumos. Inexistenţa unui mijloc de transport este explicată de chiar edilul comunei, primăriţa Maria Dina: “Drumurile sunt aşa de proaste că nici vorbă să putem introduce un mijloc de transport în comun care să-i aducă şi să-i ducă pe copii de acasă la şcoală şi invers. Cum Şcoala din Surpaţi s-a închis, din cauză că numărul copiilor a scăzut foarte mult, cei rămaşi, fie ei pici de grădiniţă sau elevi de clasele I-IV, trebuie să meargă în satul Valea Babei, unde există grădiniţă şi şcoală primară. Tot la Valea Babei merg şi copiii din satul Călici”.

Drama de a te fi născut într-un sat uitat de lume

Maratonul copiilor din cele două sate începe în fiecare zi la ora 7 dimineaţa. Micuţii străbat cei cinci sau şapte kilometri însoţiţi de soţii Maria şi Gheorghe Nedelcu. Femeia, fostă învăţătoare, acum educatoare, iar soţul ei, învăţător, la Şcoala din Valea Babei sunt şi ei navetişti alături de copii. Învăţătoarea Maria Nedelcu ne spune: “Aici, la Surpaţi, ne-am născut şi aici vom rămâne până la moarte. Aici ni s-au născut părinţii, bătrânii, aici la rândul nostru am născut şi noi copii. Viaţa în aceste locuri este foarte dură, dar nu ne plângem. În fiecare dimineaţă avem un loc al nostru unde ne întâlnim, şi pe care noi îl numim Lacul Păcălii. Doi dintre copii vin la noi acasă, iar cu restul ne întâlnim acolo unde v-am spus. Şi eu şi soţul îi luăm de mânuţă şi pornim la drum. Străbatem o pădure foarte deasă prin care încerc să-i fac pe copii să nu se sperie, să le spun că lupii şi urşii sunt doar în poveşti”, spune educatoarea.

Poveştile cu sălbăticiuni alimentează imaginaţia copiilor

Cel mai bun “maratonist” este Alexandru Ionuţ Anghel, care străbate zilnic şapte kilometri la dus şi tot atâţia la întors. Este un copil zburdalnic, ca argintul viu, tare vorbăreţ. “Mie nu mie frică de animalele sălbatice, dacă acestea ies din pădure eu mă lupt cu ele şi le omor” şi piciul o zbugheşte, fără să stea prea mult de vorbă. Surorile Cristina Gabriela (7 ani) şi Oana Linte (4 ani) fac şi ele 10 kilometri dus-întors până la şcoală, respectiv la grădiniţă. Firave, gingaşe, micuţele care se ţin de mânuţă mai cred în poveştile cu sălbăticiuni. “Când este iarnă şi zăpada este foarte mare, lupii pot ieşi să ne mănânce, dar suntem cu doamna şi domnul învăţător şi ne apără”. Din satul Călici vine Alexandru Tudor, care este elev în clasa I-a. “Venim prin ploaie, prin frig, prin caniculă, nu spun că este foarte uşor, dar ne-am călit. Asta este viaţa noastră şi trebuie să mergem tot înainte”, spune cu optimism Maria Nedelcu, femeia care zilnic face alături de copii şi soţul ei un adevărat maraton al suferinţei.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response