Cine achită banii încasaţi de Pătru?

joi, 3 mai 2007

Cine achită banii încasaţi de Pătru?

În vara anului 2005 prefectul judeţului Vâlcea a emis un ordin de suspendare a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Vâlcea. Ion Câlea şi Nicolae Pătru. Cei doi făceau parte din structura ATPO de unde erau remuneraţi iar liderul PRM Vâlcea încasase bani şi din CEDRA. Iar legea stabilea că cele două calităţi sunt incompatibile cu cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Ministerul Administraţiei şi-a transmis punctul de vedere, Prefectura a emis ordinele de suspendare din funcţie, dar în şedinţa Consiliului Judeţean din iulie 2005 nu s-au putut destitui cei doi, pentru că  o instanţă de la Vâlcea a fost mai iute de picior şi a decis suspendarea ordinelor date de prefect. Procesele au continuat aproape doi ani. În sfârşit procesul în care era parte vicele Nicolae Pătru s-a finalizat. La recursul vicepreşedintelui Nicolae Pătru, aflat pe rol la Curtea de Apel de la Alba Iulia, instanţa de judecată a dat câştig de cauză Instituţiei Prefectului. În această situaţie, Nicolae Pătru trebuie să părăsească fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Potrivit legii, Instituţia Prefectului trebuie să informeze oficial Consiliul Judeţean Vâlcea, în legătură cu decizia luată de instanţa judecătorească, urmând a se organiza, de către Consiliul Judeţean Vâlcea, o şedinţă extraordinară pentru alegerea unui nou vicepreşedinte. Problema care se păune este că acest om a mai primit salariu, timp de doi ani, de la Consiliul Judeţean deşi reprezentantul Guvernului în judeţ, care beneficiază de o armată de jurişti, constatase că ocupă ilegal această funcţie. Trecem cu vederea faptul că în mod normal Nicolae Pătru nici nu ar fi avut ce să caute pe acest post dacă colegii săi de Consiliu erau oameni serioşi care realizau că vicepreşedinte nu poate fi reprezentantul unui partid care nu a obţinut decât trei mandate în consiliu, care este cunoscut ca un individ controversat şi conflictual. Judecătorii vâlceni care au admis suspendarea ordinului prefectului în 2005 sunt principalii vinovaţi . Ei au permis ca Pătru să ocupe, nemeritat şi nelegal după cum s-a dovedit de instanţa din Alba Iulia, postul de vicepreşedinte. Au prejudiciat un alt consilier judeţean care ar fi trebui ales pentru acest post, au creat tensiune în instituţie, i-au dat voie lui Pătru să-şi ţină picioarele pe biroul cumpărat din banii populaţiei şi au dezamăgit miile de votanţi vâlceni care au avut o altă opţiune în 2004 şi care s-au simţi frustraţi de câte ori în vedeau pe vicele Pătru pe ecranele televizoarelor oferind circ. Probabil sutele de milioane încasate în acest interval de la Consiliul Judeţean nu vor fi returnate niciodată de Nicolae Pătru instituţiei. În fond omul susţine că a lucra în această perioadă. Cum a lucrat şi cât de eficient pentru judeţ nu se mai pune la socoteală. Atâta timp cât judecătorii nu vor fi obligaţi să plătească material pentru greşelile lor în instanţe politicieni vor găsi mereu chichiţe juridice de care să se agaţe.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe