|joi, noiembrie 26, 2020
  • Follow Us!

Doar o minune mai poate salva viaţa unui copil 

Campanie umanitară

Doar o minune mai poate salva viaţa unui copil

Un băieţel de numai doi ani din municipiul Drăgăşani are disperată nevoie de compasiunea unor oameni cu suflet pentru a se putea ridica, pentru a putea cere apă şi pentru a reda zâmbetul mamei sale. Mihaela Predoi spune că a încercat tot ce se putea în ţară, singura soluţie rămânând însă o operaţie în China, la Xi Shan Hospital din Beijing unde programarea a fost deja făcută. “S-a născut într-o zi sfântă, de Sfinţii Mihail şi Gavril, când părinţii săi împlineau şase ani de căsătorie, chiar de ziua mamei lui. “Dă din picioruşe şi mânuţe, se agită, se bucură. Toate astea le face mai mult pe stânga, credem că dreapta e mai afectată. Alex s-a întors, prima dată, la un anişor şi o lună şi mai departe nu a putut recupera” –  spune mama sa.

Vede lumea doar … de jos

La doi ani, Alex Predoi „are dezvoltarea unui bebeluş de două-patru luni, atât din punct de vedere psihic, cât şi motor. El nu-şi susţine bine capul, nu poate sta în funduleţ, nu poate spune «mă doare, apă, mamă…», nu poate ţine o jucărie în mână, dar te urmăreşte cu ochii lui mari, zâmbeşte…, îi place să fie mângâiat şi iubit… Alex a început să recupereze ce a pierdut. Înainte de Crăciun, a început să se întoarcă de pe spate pe burtă, dar mai greoi decât o făcea. Dă din picioruşe şi mânuţe, se agită, se bucură. Toate astea le face mai mult pe stânga, credem că dreapta e mai afectată. Alex s-a întors, prima dată, la un anişor şi o lună şi mai departe nu a putut recupera”- povesteşte mama micuţului. Copilul are nevoie de o operaţie extrem de complicată: un implant de celule olfactive, intervenţie chirurgicală al cărei cost este de 20.000 de dolari.

Consultat de cei mai buni specialişti

Părinţii lui Alex spun că după ce au consultat cei mai buni specialişti, din Bucureşti şi din Târgu Mureş, diagnosticul fiind acelaşi: encefalopatie epileptică (o boală foarte rară care se manifestă prin crize focale complexe), tetrapareză flască, retard sever în dezvoltare şi microcefalie. Periplul lui Alex prin toate spitalele din ţară datează din clipa în care a împlinit o lună şi jumătate de viaţă, dată la care a făcut prima convulsie generalizată. De când s-a îmbolnăvit, copilul a ajuns pe mâna celor mai buni medici din Bucureşti şi Târgu Mureş, mai ales după prima convulsie generalizată. În prezent, el este sub tratament continuu cu Topamax, Depachine, Sabryl, Uteplex, Risatarum şi altele. S-au încercat toate anticonvulsivantele, însă crizele nu au fost stopate. Micuţul bălai are mari şanse de recuperare dacă ar ajunge la operaţia programată în China. Întreaga poveste a lui Gabriel-Alexandru Predoi, poate fi citită pe site-ul www.predoi.netfirms.com, unde sunt postate, de asemenea, imagini şi documentele care dovedesc încadrarea într-un grad de handicap şi recomandările medicilor. Cei care vor să îi redea micuţului bucuria unei vieţi normale, pot apela cu încredere numerele de telefon 0721935702 şi 0250813750, sau pot contacta direct familia Predoi la adresa: Strada Libelulei, bloc L5, scara A, etaj 3, apartament 15, municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, Cod poştal: 245700, sau prin e-mail, la adresa: predoi_m@yahoo.com.

Pe numele mamei, Mihaela Predoi, au fost deja deschise la Raiffeisen Bank, sucursala Drăgăşani, trei conturi în care puteţi depune cât vă permite inima. Conturile sunt: în lei- RO16 RZBR 0000 0600 0459 9554, în euro – RO98 RZBR 0000 0600 0862 8525, iar în dolari-RO38 RZBR 0000 0600 0862 8538, codul SWIFT este: RZBRROBU. Alex Predoi a fost programat pentru operaţie, în data de 24 iulie. Timpul trece repede, iar fiecare sumă contează enorm!

Anda VLAD

Leave a Response