Gropa de gunoi de la Râureni dă pe dinafară

luni, 8 ianuarie 2007

Primăria Râmnicului riscă să fie amendată

 

Gropa de gunoi de la Râureni dă pe dinafară

 

Primăria Râmnicului riscă să fie amendată pentru că nu a închis încă groapa de gunoi de la Râureni. Termenul de închidere al acesteia a expirat iar pe adresa primăriei a sosit deja o citaţie în acest sens. Primarul Mircia Gutău spune că cei care vor să aplice amenzi trebuie să vină şi cu soluţii. „Cei care vor să ne amendeze trebuie să dea şi soluţii la aceste probleme. Ce se va întâmpla cu celelalte oraşe din judeţ, aflate în aceeaşi situaţie?”, a spus Gutău în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a mai spus că nu este vina primăriei că firma italiană Monticava Trade nu şi-a respectat angajamentele în ceea ce priveşte realizarea lucrărilor la groapa ecologică de la Feţeni. Gutău a declarat că a avut îndoieli asupra seriozităţii italienilor încă de la organizarea licitaţiei, când Monticava a venit cu o ofertă mai mică cu două milioane de euro decât următoarea firmă clasată. „Aşa se întâmplă când vrem să facem ieftin”, a mai spus edilul. În ceea ce priveşte conflictul dintre cele două societăţi de salubrizare, Rosal şi Urban, primarul a precizat că începând cu acest an singurul contract valabil este cel cu Rosal Grup. • O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe