Succes mai lejer decât arată scorul

luni, 11 decembrie 2006

Trupa lui Tadici tratează cu seriozitate orice adversar

Succes mai lejer decât arată scorul

Instalată pe primul loc al clasamentului cu zece succese în tot atâtea partide câte se disputaseră înaintea rundei de pe la finele săptămânii trecute, echipa Oltchim Rm. Vâlcea cunoaşte sub comanda antrenorului Ghiţă Tadici una dintre cele mai prolifice perioade. Un secret al succeselor pe bandă rulantă înregistrate de CS Oltchim pare a fi acela că orice adversar este tratat cu maximă seriozitate, indiferent de valoarea pe care o are. Aşa s-a întâmplat şi la meciul Oltchim Rm. Vâlcea – Mureşul Tg. Mureş. Chiar dacă adversara ocupa ultima poziţie în clasament, vâlcencele au dorit să facă spectacol şi au marcat 24 de goluri în prima repriză, un veritabil record în actuala ediţie de campionat. Apărarea şi-a făcut datoria fără prea mari eforturi, chiar dacă s-au primit 9 goluri în primele 30 de minute de joc. După pauză, pe fondul accelerării ritmului, al dorinţei de spectacol şi al rulării întregului lot aflat la dispoziţia lui Tadici, atacul a mai şi dat greş, dar apărarea a fost ireproşabilă. Scorul final, 46-14 (la pauză 24-9) ar trebui să ne scutească de prea multe comentarii, iar gândul să ni se îndrepte spre partida din runda viitoare, când vâlcencele merg la Cluj-Napoca pentru un meci deloc facil. „U” Jolidon se află pe podium şi vrea să-şi consolideze poziţia actuală. În turul actualei ediţii de campionat au mai rămas de disputat două partide. Oltchim va juca pe 17 decembrie la Cluj-Napoca, iar despărţirea de proprii suporteri pe 2006 se va produce în 21 decembrie când la Rm. Vâlcea adversara va fi Dunărea Brăila.

Ionela Gâlcă, cea mai bună marcatoare în Liga Naţională

Runda disputată în Liga Naţională a consolidat primul loc ocupat de Ionela Gâlcă în clasamentul golgheterelor dotat cu Trofeul „Simona Arghir Sandu”. Vâlceanca are 109 goluri marcate şi este urmată în acest clasament de Mihaela Senocico, de la „U” Jolidon Cluj-Napoca, perspectivă din care disputa de pe 17 decembrie, din Ardeal, se anunţă a fi deosebit de interesantă şi pentru a se stabili această ierarhie. Senocico are 105 goluri marcate în Liga Naţională. Pe locul 3 se află Daniela Carp, cu 97 reuşite. În „Top 10” nu se mai află nicio altă handbalistă de la Oltchim Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe