|marți, septembrie 29, 2020
  • Follow Us!

Preot jefuit de puşcăriaşii pe care i-a ajutat în închisori 

 Preot jefuit de puşcăriaşii pe care i-a ajutat în închisori

Părintele Galaction Zelig este un om evlavios, cu mare credinţă în Dumnezeu dar şi în oameni. Pentru că avut încredere în semeni, niciodată nu s-a sfiit să le întindă o mână de ajutor celor aflaţi la ananghie. A vizitat şi a răspuns scrisorilor puşcăriaşilor din închisoari de la  Poarta Albă, Craiova, Colibaşi, le-a trimis haine şi bani iar când aceştia s-au lăsat la vatră nu au ezitat să-l jefuiască şi să plece până şi cu odoarele mânăstireşti.
Părintele Galaction Zelig  (62 ani), de la Mânăstirea Lacul Frumos, din Vlădeşti-Vâlcea a încercat să-i ajute mereu pe aceia care au căzut în greşeală şi a fost convins că faptele reprobabile ale puşcăriaşilor au fost făcute la mânie. “Dumnezeu a zis mâniaţi-vă dar nu greşiţi”, iar ei au greşit spune convins părintele că “oile rătăcite” au nevoie de o mână de ajutor. De-a lungul anilor, proetul a primit zeci de scrisori de la cei aflaţi în spatele gratiilor şi pe foarte mulţi i-a vizitat, fie în puşcăriile din Craiova, Colibaşi, Poarta Albă, Aiud. Pentru binele care l-a făcut, nu de fiecare dată a primit recunoştiinţa care i se cuvine, de foartre multe ori fiind jefuit chiar de cei cărora le-a întins o mână de ajutor. “În puşcăria de la Craiova cei condamnaţi pe viaţă sunt ca vacile când ies de la ceair. Îi plimbă prin curte păziţi de mascaţi. Puşcăriaşii sunt extrem de violenţi, parcă ar fi nişte nebuni. Doi dintre ei care sunt evlavioşi, postesc şi citesc rugăciuni şi au un păr foartre mare pentru că nu s-au tuns de ani de zile. Singura lor alinare este speranţa că vor ieşi vreodată, deşi unii dintre ei sunt condamnaţi pentru tot restul vieţii”, spune părintele.

După ce l-a ajutat, fostul puşcăriaş a prădat mânăstirea

Printre multele depeşe primite de părinte a fost şi una foarte evalavioasă trimisă de un puşcăriaş pe nume Adi Damianov, de la Poarta Albă Constanţa. Fire umilă, preotul i-a trims haine, bocanci şi trei milioane de lei. Drept recunoştiinţă, după ispăşirea pedepsei, Damianov l-a vizitat când şi-a ispăşit pedeapsa şi în anul 2005 preotul i-a pus la dispoziţie o chilie şi două capre de care să aibă grijă. Într-o noapte bărbatul s-a îmbătat criţă şi împreună cu alţi doi complici a spart biserica şi a furat icona cea mai valoroasă, de 60 milioane lei, dar şi sfeşnicile aurite, crucile şi alte odăjdii mânăstireşti. Până la drumul principal l-a condus chiar câinele mânăstirii, care-l cunoştea foarte bine. Hoţul a plecat apoi la Mânăstirea Rohia, unde ştia că fusese şi părintele Zelig şi de acolo a mai furat 50 milioane lei şi niscaiva icoane. A fost prins şi băgat la zdup. “L-a vizitat şi am vrut să aflu de la el de ce a făcut acest lucru şi am cerut să-mi spună unde sunt bunurile. Când i-am oferit 300.000 de lei, mi-a spus că nu-i merită pentru că nu este un bun ortodox. I-am replicat că este un ortodox dar nu face fapte de creştin”, povesteşte părintele Zelig.

„Nu m-am vindecat să-i ajut pe oamenii din puşcărie”

Impresionat de o altă scrisoare a unui puşcăriaş din Arad, Dan Gheorghe, închis la Penitenciarul din Craiova, părintele Zelig a aflat că acesta are o situaţie precară. Are o familie numeroasă şi nu are bani să supravieţuiască. Preotul i-a trimis două milioane lei, iar când a ieşit bărbatul a venit să-i mulţumească. Şi i-a “mulţumit”, “subtilizând” celularul unui alt călugăr. La Penitenciarul din Colibaşi a cunoscut un fost poliţist din Domneşti-Argeş, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Bărbatul a fost condamnat la şase ani închisoare pentru corupere de minori. Deşi familist, poliţistul s-a încurcat cu codană care lucra la un restaurant şi aşa a fost condamnat. Crezând că o să scape de pârnaie a stat doi ani fugit la Mânăstirea Athos unde s-a rugat să-i fie iertate păcatele. După doi ani s-a întors şi a fost băgat la zdup,. unde este şi în prezent, mai având câteva luni de puşcărie de executat. Părintele Zelig ajută acum o familie de rromi din Brezoi-Vâlcea, pe numele Nicolae Ursu, arestat la Colibaşi. Le dă bani, untură, făină, pâine şi speră că aşa omul când va veni va porni pe calea cea bună. “Nu m-am vindecat şi tot îi mai ajut pe oamenii aflaţi la puşcărie. Acum, dacă îmi pare rău de ceva este că am îmbătrânit. Aşa mă simt eu! Îmi vine să fug până îmi pierd capul! Dar ce o să fac fără el. Aici, la Mânăstierea Lacul Frumos mi-am găsit liniştea. Parcă ar fi Athosul Patriei Duhovniceşti”.
Dorel ŢÎRCOMNICU

Leave a Response