Ungureanu se situează în afara PNL

luni, 20 noiembrie 2006

Potrivit vicepreşedintelui PNL, Theodor Meleşcanu

Ungureanu se situează în afara PNL

La sfârşitul săptămânii trecute, judeţul Vâlcea a primit vizita vicepreşedintelui PNL, Theodor Meleşcanu şi a secretarului ANAF, subsecretarul de stat Daniel Chiţoiu. Cei doi au susţinut o conferinţă de presă la sediul organizaţiei PNL, alături de preşedintele acesteia, deputatul Emilian Frâncu. Discuţia cu jurnaliştii s-a axat pe probleme legate de integrarea europeană şi implicit, de modalităţile de atragere a proiectelor europene, dar şi pe chestiuni legate de viaţa partidului.

S-A ÎNCEPUT CU STÂNGUL. Fostul ministru de Externe Theodor Meleşcanu a atras atenţia asupra problemelor cu care se va confrunta România imediat după integrare. Liberalul a subliniat importanţa proiectelor europene şi şi-a manifestat teama că ţara noastră nu va reuşi să atragă decât o mică parte din banii oferiţi de comunitate. „De la 1 ianuarie 2007, România va avea o mare problemă: plata unui miliard de euro drept contribuţie, ca membru al UE. Dacă nu va reuşi să obţină proiecte de cel puţin un miliard de euro, ne vom afla în situaţia ca o ţară foarte săracă să fie contribuabil al Uniunii”, a declarat Meleşcanu. Acesta s-a referit şi la bugetul anului 2007 şi a apreciat că în acest moment, România are mai mulţi bani decât poate consuma. Recentul scandal al neadoptării bugetului de către Parlament nu-l îngrijorează pe Meleşcanu: „Am început cu stângul, deşi suntem de dreapta. Pe de altă parte, trebuie spus că sunt peste 800 de amendamente la acest buget. Sunt probleme legate de funcţionarea în cadrul Parlamentului. Pornim de la premisa că această coaliţie sprijină bugetul şi nu cred că poate exista vreo problemă legată de adoptarea acestuia. Eventual, proiectul de buget va fi adoptat cu hârjoneala de rigoare”.

La rândul său, Daniel Chiţoiu a vorbit despre necesitatea atragerii de proiecte europene, pentru consumarea unui procent cât mai mare din banii comunitari. „Bani avem, important este să spunem  autorităţilor locale să întocmească proiecte”, a mai spus Chiţoiu.

ÎN AFARA PARTIDULUI. Întrebat ce părere are în legătură cu frământările din partid, Meleşcanu a declarat că toţi cei care aderă la platforma Stolojanu – Stoica, se situează în afara PNL. Întrebat cum comentează susţinerea de către deputatul vâlcean Petre Ungureanu a platformei SS, Meleşcanu a declarat: „Nu este nici o problemă din punctul nostru de vedere. Oricine aderă la această platformă trebuie să fie conştient că este un document în afara PNL şi se pune singur în afara partidului. În plus, riscă încheierea unei cariere politice care nici nu a început încă”.

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe