|duminică, septembrie 25, 2022
  • Follow Us!

Rosal Grup face curăţenie cu mâinile curate 

Silviu Prigoană nu va prigoni râmnicenii!

Rosal Grup face curăţenie cu mâinile curate

„Ziarul de Vâlcea” a inspectat miercuri sectorul 3 din Capitală şi a petrecut trei ore alături de Silviu Prigoană şi oamenii săi de la ROSAL. Mediatizatul om de afaceri are de gând să investească masiv în Vâlcea şi să transforme oraşul într-o grădină. În ediţia de luni vom publica un reportaj despre Prigoană, societatea sa care va salubriza Râmnicul ideile pe care le are şi modul în care face afaceri. Rosal are muncitori licenţiaţi în Ştiinţe Juridice şi şoferi care au fost piloţi pe elicoptere. În Vâlcea operatorii ecologici vor câştiga 300 de euro lunar şi vor vorbi cel puţin o limbă străină.

Silviu Prigoană este un personaj. Un român inteligent, care a făcut mulţi bani, care a locuit în America, care are mulţi prieteni dar şi destui duşmani. Este un om cunoscut în România datorită mediatizării excesive. Una din firmele sale Rosal Grup a obţinut recent în instanţă o hotărâre irevocabilă. O hotărâre care obligă administraţia municipiului Râmnicu Vâlcea să acorde contractul de salubrizare a acestui oraş firmei ROSAL. Râmnicenii s-au împărţit imediat în susţinători sau contestatari ai acestei decizii. Şi piaţa zvonurilor a fost amplificată tocmai datorită notorietăţii sale dar şi faptului că societatea URBAN se află în Vâlcea de mult timp, patronul ei Teodor Florescu a sprijinit şi a dezvoltat unele programe cu administraţia locală. Cine are dreptate? Cum e mai bine pentru oraş? Ce va face Rosal în Vâlcea? Ce câştigă şi ce pierd vâlcenii din venirea Rosalului la noi în judeţ? Sunt câteva întrebări din cele şapte pe cere le-am adresat domnului Prigoană în wekend-ul trecut. Ne-a sunat luni dimineaţă şi timp de o oră ne-a răspuns celor şapte întrebări dar şi altora noi. Într-o ordine aleatoare redăm informaţiile pe care ni le-a transmis fără a mai preciza întrebările, pe care cititorii le vor deduce din răspunsuri.

O licitaţie cu cântec

„ Rosal Grup a câştigat pe dreptate licitaţia de la Râmnicu Vâlcea, nu pe furăciune. Noi am achiziţionat 20 de maşini noi (Euro 3) special pentru licitaţie pentru că în caietul de sarcini era prevăzut că trebuie să ai dotări nu să le faci după obţinerea contractului. Din cauza celor din comisia de licitaţie a trebuit să apelăm la instanţă. Am pierdut timp şi bani şi sunt decis să ne constituim parte civilă şi să solicităm daune. Am plătit avansuri pentru maşini şi apoi rate la ele. Firma noastră foloseşte utilitare MAN, o marcă recunoscută ca regina şoselelor şi care are o mare fiabilitate. Am calculat un tarif, care să acopere amortizarea acestor maşini, taxele, salariile, etc. La aceste cheltuieli am adăugat un profit de 5%. În total este posibil ca un râmnicean să plătească pentru salubrizare 3 euro în plus pe an, dar va beneficia de condiţii. Maşinile nu poluează, sunt închise, sunt moderne. Un alt lucru pe care presa din Vâlcea nu l-a precizat cred că este acela că la această licitaţie URBAN a venit şi a oferit un preţ mai mic decât cel pe care-l practica pe tonă de ani buni în Râmnic. Nu şi-a pus nimeni întrebarea de ce nu oferă tariful pe care deja îl practica. Preţ de dumping. Vâlcenii trebuie să ştie că ROSAL Grup a primit anul trecut Diploma de excelenţă pentru cel mai nou parc auto şi cel mai nepoluant. Vom continua  colectarea selectivă a deşeurilor din Râmnicu Vâlcea. Intenţionez să construiesc şi o fabrică de reciclare a deşeurilor în zonă şi e posibil ca aceasta să permită micşorarea preţurilor ce le vom practica şi locuitorii să plătească mai puţin pe tona de deşeuri decât plăteau înainte. Procesul pentru atribuirea contractului l-am câştigat meritat, fără aranjamente. Nici nu aveam nevoie de aranjamente. URBAN nu îndeplinea condiţiile legale de atribuire a contractului la data licitaţiei. Iar eu nu sunt nici gunoier, nici magnat al presei, sunt un bun avocat. Uitaţi şi acum, acest contract pe care l-a aprobat consiliul vostru local e la limita legii. Nu e aşa cum ar trebui. Şi nu înţeleg de ce executivul întârzie semnarea lui. Voi organiza o conferinţă de presă imediat după semnarea sa. Ar fi trebuit să se facă azi dar e ceva în neregulă acolo.“

Gutău a căutat avocaţi celebri

„Nu am avut nici o treabă cu primarul Mircia Gutău. Nu din cauza salubrităţii a fost arestat şi nici datorită ei nu a fost eliberat. Probabil după ce a trecut prin procese şi a fost închis a realizat că nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile poate să-ţi creeze mari probleme ca primar. Vă pot spune doar că am fost contactat cu ceva vreme în urmă de cineva din familia lui Gutău, care mi-a cerut acordul ca avocatul familiei mele, domnul Sârbu, să-l reprezinte în instanţă pe primar. Le-am spus că nu sunt stăpânul nimănui şi că trebuie să discute direct cu avocatul, nu era problema mea şi nu mă interesează pe cine apără în instanţe. Eu respect mereu legile şi de aia dorm liniştit. Nu mi-e frică de nici un DNA. Am stat mult în America şi ştiu că taxele, impozitele sunt importante. Nu o sa mă credeţi, dar au fost şi situaţii în care m-am împrumutat pentru a plăti la timp taxe şi impozite. Eu sunt foarte grijuliu cu banii mei.“ 
 
Acte de caritate pentru vâlcenii cu probleme

„Spre deosebire însă de mulţi îmbogăţiţi peste noapte, de aşa-zişi magnaţi, cred că o parte din profit trebuie întoarsă cumva spre comunitate. Cam 80 la sută din profitul meu îl întorc spre comunitate. Am realizat un centru de protezare şi am oferit proteze, unele destul de scumpe, la foarte mulţi oameni prin fundaţia mea. Acelaşi lucru îl voi face şi la Râmnicu Vâlcea. Vreau să mai precizaţi că Rosal va angaja la Râmnic numai oameni cu buletin de Râmnicu Vâlcea. Vreau ca aceşti oameni să fie disponibili permanent, să poată veni la serviciu oricând mai ales în timpul iernii. Să nu am probleme din cauza navetei unora.“

Referinţe profesioniste

 „Pentru a vă face o idee despre cum ne facem noi treaba vă invit în sectorul 3 din Capitală. Să vedeţi 157 de spaţii de joacă, 50 de terenuri de fotbal, volei şi tenis şi 200 de hectare de spaţii verzi de care are grijă Rosal. Primarul sectorului este foarte mulţumit de noi şi glumind mi-a zis că de la anul va cere paşaport celor care vin la noi în sector. Apoi vă puteţi duce să vedeţi cum se prezintă situaţia şi în alte sectoare. Pentru noi este prima investiţie din Vâlcea, dar mă interesează zona. Am prieteni mulţi aici şi cred că se poate dezvolta turismul. Studiez şi extinderea în media, vreau să fac această fabrică de reciclare şi un aeroport. Vreau să contribui în zonă la dezvoltarea serviciilor şi să ajut oamenii. Comunităţile au nevoie de altfel de sprijin. Ca şi presa. Pentru că dacă dai 500 de euro pe lună unui ziar nu înseamnă că ajuţi media.“

Politicienii nu au nevoie de bani

„Nu sunt membru sau simpatizantul niciunui partid politic şi nu am sponsorizat în alegerile din 2004 nicio formaţiune politică sau candidat. V-am spus că sunt grijuliu cu banii mei şi nu cred că dând bani unui politician ajut vreo comunitate locală. Pe politicieni îi iubesc pe toţi şi îi urăsc la fel de mult. Postul Realitatea TV a oferit tuturor timpul de antenă fixat prin lege. Dovadă că nici nu am fost sancţionaţi atunci aşa cum au fost alte posturi pentru că au făcut campanie mascată, invitând politicieni la emisiuni de sport unde se discuta politică.”

Traian GUMINSKI

Leave a Response