Le-a ajuns cuţitul portocaliu la os

luni, 20 noiembrie 2006

Socialiştii şi pensionarii i-au spus lui Anuţa Handolescu:

Le-a ajuns cuţitul portocaliu la os

La sfârşitul săptămânii trecute, Prefectura Vâlcea a fost luată cu asalt de membrii Partidului Alianţa Socialistă şi de mai mulţi pensionari, care s-au arătat nemulţumiţi de ultimele creşteri ale preţurilor la utilităţi. Prefectul Anuţa Handolescu  însoţită de subprefecţii Radu Renga şi Mircea Nadolu s-a întâlnit sâmbătă, 18 noiembrie, cu reprezentanţii PAS şi cei ai Sindicatului Judeţean al Pensionarilor care au pichetat Sediul Instituţiei Prefectului în cursul dimineţii. Prefectul a dialogat timp de o jumătate de oră cu protestatarii, care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de măsurile luate de Guvernul României cu privire la creşterea preţurilor la gazele naturale, precum şi faţă de nivelul salariilor şi pensiilor. În acest sens, liderii Partidului Alianţa Socialistă i-au înmânat prefectului Anuţa Handolescu un protest, iar cei ai Sindicatului Judeţean Vâlcea al Pensionarilor un protest însoţit de propuneri revendicative, solicitând ca aceste documente să fie transmise Guvernului României.

Nicu Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe