Candidatura lui Lovin n-a fost acceptată!

joi, 23 noiembrie 2006

Candidatura lui Lovin n-a fost acceptată!

motivul: neîndeplinirea condiţiilor şi neconcordanţă în declaraţii

Anunţam în premieră - încă de săptămâna trecută - că în cursa pentru şefia AJF Vâlcea ar putea exista o surpriză de proporţii, respectiv aceea de neacceptare a candidaturii lui Dumitru Lovin. Ceea ce includea dosarul acestuia şi în iarnă reprezenta un motiv de contestare clară, sesizată de vicepreşedintele Pintilie, cel care n-a fost mulţumit că Biroul Executiv condus de Gheorghe Constantin a dat dovadă de clemenţă şi i-a permis lui Lovin să candideze. „Dacă în iarnă se respecta statutul şi nu i se accepta candidatura, atunci în turul doi eram eu cu Persu şi poate altul era rezultatul final şi nu s-ar mai fi ajuns aici!“, a spus Constantin Pintilie. În fine, la începutul acestei săptămâni, Biroul Executiv al AJF a constatat o serie de neconcordanţe în conţinutul dosarului cu candidatura lui Dumitru Lovin, iar întreg Biroul Executiv a votat pentru respingerea candidaturii. Totodată, s-a mai votat şi pentru suspendarea din funcţia de vicepreşedinte a lui Constantin Pintilie pe perioada rămasă până la alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe