Prostituate din toate colţurile ţării pe Valea Oltului

luni, 30 octombrie 2006

Prostituate din toate colţurile ţării pe Valea Oltului

În această perioadă, pe Valea Oltului s-au strâns zeci de fete din toată ţara, care încearcă să-i ajute pe şoferii turci să sărbătorească în cel mai plăcut mod posibil „Ramadanul”. Majoritatea venite din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, „fetiţele” care oferă plăceri ieftine pe marginea şoselei au avut mult mai mulţi clienţi în această perioadă. Au ieşit pe traseu chiar şi femei gravide. Una dintre ele, care era deja în nouă luni spunea că nevoia o împinge să facă bani chiar şi cu câteva zile înainte să nască.

Dosar penal pentru date false de identitate

La parcarea de la Robeşti au fost depistate şase prostituate, care au fost amendate cu  3.000 de lei noi. Majoritatea fetelor nu mai primiseră sancţiuni şi chiar se lăudau cu faptul că „am fugit prin păduri”. Cele care mai fuseseră amendate se plângeau că nici nu ar avea cum să plătească sancţiunile. „Nu aş avea cum să le plătesc, pentru că poliţia şi jandarmii vin mereu. Asta este a doua amendă săptămâna aceasta. Dacă mi-aţi spune că nu mai veniţi de acum înainte cel puţin trei-patru luni eu aş plăti amenzile pe care le-am strâns până acum.” – spunea Cristina Ursu. La Robeşti erau prostituate venite din Slatina – Olt, Sibiu, Alba, Dolj, Mureş şi chiar Bucureşti. Una dintre fete, Argentina Mureşanu, de 19 ani, din Cetatea de Baltă – Alba a fost la un pas de a se alege cu un dosar penal pentru declararea de date false de identitate. „Nu am mai fost amendată până acum. Data trecută am dat alte date de identitate” – a spus ea. De această dată jandarmii au spus că îi vor întocmi doar penal. În următoarea parcare, situată la Brezoi au fost sancţionate contravenţional opt fete, cu suma totală de 4.000 de lei noi. Doar una dintre ele era din judeţul Vâlcea, restul fiind venite din Braşov, Olt, Alba, Vaslui şi Bucureşti. În parcarea din apropierea hotelului Lotrişor au mai fost prinse de jandarmi câteva traseiste care tocmai aşteptau să se urce într-un tir.

Veterane ale sexului – la 40 de ani în parcări

O femeie în vârstă de peste 40 de ani ieşise la Brezoi, la agăţat bărbaţi, deşi era gravidă în nouă luni. „Nu am ce mânca acasă, ce să fac, asta este, stau pe aici până când nasc, nu ştiu să fac altceva” – spunea ea cu lacrimi în ochi. Georgeta, de aceeaşi vârstă cu ea, o „veterană” a parcărilor a spus că ea a ţinut trei sarcini prin parcările turceşti. „Eu am trei copii, din care unul nici măcar nu este luat în evidenţă. Unul are trei luni, mai am unul de patru ani şi unul de 8 ani. Am ţinut trei sarcini prin parcări. Dacă vă iau acasă la mine, să vă arăt în ce condiţii stau nu vă vine să credeţi. Stăm toţi într-o singură cameră, şi trebuie să plătesc şi femeie să aibă grijă de copii când merg la parcare. Nu am bărbat, trebuie să mi-i cresc singură. Noi suntem nişte târâturi, nu suntem prostituate de lux, parcă ne întreabă cineva cum facem banii ăştia… negociem cu clientul 200.000, 150.000, 100.000, îi iau, ce să fac, că nu am ce da de mâncare la copii ” – spunea ea. O altă tânără, prinsă de jandarmi în parcarea de tiruri de la Robeşti spunea că are acasă trei copii, dintre care unul handicapat. „Am acasă trei copii, dintre care unul este handicapat, are tetrapareză spastică şi face convulsii, plătesc în fiecare săptămână medicamente de un milion. Stau în gazdă la Sibiu şi vin aici cu ce pot, chiar şi cu Dacosul” – spunea Maria Căldăraru, de 28 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe