Bănci, cârciumi şi case de pariuri

luni, 9 octombrie 2006

Bănci, cârciumi şi case de pariuri

Râmnicu Vâlcea este un oraş superb. Poziţia geografică ar trebui să atragă foarte mulţi turişti. Din păcate majoritatea clienţilor din staţiunile balneare ce se află în apropierea Râmnicului sunt pensionari. Oameni veniţi la tratament care dispun de resurse limitate financiare deci nu-şi permit să facă cheltuieli prea mari în municipiu. Unii nici nu-l vizitează pentru că nu au timp. Râmnicul mai a mai dispus în ultimii ani de investiţii private semnificative în domeniul comerţului. Explozia de mari marketuri din ultimii doi trei ani a însemnat un câştig pentru domeniul bancar dar şi pentru câteva sute de localnici care şi-au găsit locuri de muncă bine plătite şi sigure. Totuşi oraşul este locuit predominant de pensionari, copii, bugetari, studenţi şi şomeri. Stăm încă foarte prost la rata şomajului, Vâlcea aflându-se în topul judeţelor în prima treime a clasamentului. În aceste condiţii pentru orice analist european care ar analiza atent oraşul sunt inexplicabile următoarele realităţi. Oraşul geme de sedii bancare. Aproape că nu există bancă ce funcţionează în România care să nu aibă o sucursală sau filială în Râmnicu Vâlcea. Unele au deschise mai multe puncte de lucru. Câte două doar într-un singur cartier. Ostroveniul, cel mai mare cartier, plin de altfel de pensionari şi şomeri are şase sedii de bancă. Şi patru agenţii de pariuri sportive. Dealtfel toate firmele importante din domeniul jocurilor de noroc şi pariurilor sportive au năvălit în Râmnic. Se joacă în draci şi de multe ori stai la cozi în astfel de locuri. Dacă întri în aceste agenţii poţi constata că majoritatea clientelei este formată din tineri care oficial nu au nici un loc de muncă sau au unul foarte prost plătit. Neoficial aceşti băieţi simpatici o duc bine. Au prietene îmbrăcate la modă ,aşa cum sunt şi ei. Mănâncă zilnic prin restaurante, au autoturisme personale, îşi schimbă permanente telefoanele mobile. Ei sunt în acelaşi timp şi clienţi ai băncilor. Ridică bani trimişi de nu se ştie cine din străinătate. Depun bani în conturi sau pe carduri. Trimit bani în destinaţii dintre cele mai ciudate. Râmnicu Vâlcea este plin şi de cârciumi. În cartiere s-au deschis fel de fel de fast fooduri care au program non stop şi  mesele pline non stop, barurile sunt şi ele aglomerate. Doar Ostroveniul are acum 78 de restaurante şi baruri. Incredibil nu ? Şi toate merg bine. Ca şi cele 18 săli de jocuri mecanice, electronice sau de alt tip. În centru terasele sunt una lângă alta. E plin de restaurante cu adaosuri comerciale de-a dreptul criminale. O apa adusă de producător la uşa cârciumii pentru un leu nou este vândută de trei ori mai scump. Şi se vinde. O cafea costă cât patru pâini şi un pahar de ceai rece cât trei. Vânzarea din aceste restaurante, din discotecile practic interzise celor fără venituri de peste 10 milioane lunar, clientela zonei bancare şi numărul băncilor şi profitul caselor de pariuri dovedesc ceva. Dovedesc că în acest oraş se câştigă bani mulţi. Şi că foarte mulţi oameni care nu plătesc impozite pentru că oficial nu au venituri ( culmea e că mulţi sunt beneficiari a fel de fel de ajutoare sociale acordate în baza unor legi) o duc foarte bine. Cheltuiesc foarte mult şi au mult timp liber. Râmnicenii ar putea cânta în cor refrenul „ Oficial mi-e bine”. Iar evaziunea fiscală este urmarea nu unor activităţi lucrative nedeclarate şi aducătoare de venituri ( deşi există foarte mulţi profesori, stomatologi, medici, avocaţi, contabili şi chiar şi ziarişti care obţin venituri nedeclarate fiscului dar „muncite”) ci în mare parte evaziunea fiscală este precedată de alte ilegalităţi. Nu ai cum declara fiscului că ai obţinut venituri din contrabandă, din furturi făcute prin magazinele din străinătate, din muncă la negru în alte ţări, din infracţiuni electronice, din trafic de droguri, din falsificarea de acte, din şantaj, mită, trafic de influenţă, cumpărare şi vânzare de valută, prostituţie, trafic de carne vie şi alte astfel de operaţiuni) . Pentru oraş ar fi extraordinar să crească numărul firmelor private în domeniul serviciilor şi producţiei. Să se deschidă fel de fel de mici fabrici, ateliere, reprezentanţe de firme din străinătate cunoscute. Ar fi foarte bine ca mulţi localnici să aibă locuri de muncă bine plătite şi sigure care să ofere dezvoltarea comerţului, a creditului real şi care să garanteze viitorilor pensionari din Râmnic pensii bune. Cârciumile scumpe, sălile de jocuri şi numărul mare de sedii bancare nu reprezintă o creştere economică reală, o dezvoltare a economiei locale şi o prosperitate a locuitorilor de aici. După intrarea în UE o dată cu înăsprirea regulilor jocului, cu restrângerea infracţionalităţii, cu micşorarea evaziunii fiscale pentru oraş va veni o perioadă foarte grea. Şi mulţi dintre tinerii care azi câştigă bine, legal, având locuri de muncă în companii care oferă distracţie clienţilor, vor ajunge în şomaj. Şi vor ajunge acolo fără bani puşi deoparte acasă dar cu credite la bănci. Credite făcute de multe ori pentru achiziţionarea unor bunuri nu absolut necesare.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe