Magazie arsă de la un muc de ţigară

luni, 28 august 2006

Magazie arsă de la un muc de ţigară

O magazie aflată în gospodăria unei femei din cartierul vâlcan Goranu a ars ieri din cauza unui muc e ţigară aruncat la voia întâmplării. Magazia se află pe strada Calea Bucureşti, la numărul 59 şi aparţine Lilianei Stoican. Femeia a observat incendiul şi a chemat de urgenţă pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, dar până când aceştia au reuşit să stingă focul arseseră deja magazia din lemn, aproximativ 1,5 tone de textile şi 300 de perechi de încălţăminte, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 6.300 de lei, iar a bunilor salvate la aproximativ 150.000 de lei. Din fericire pompierii au reuşit să prevină în ultimul moment aprinderea casei de locuit din apropiere şi a unei alte magazii. „Cauza probabilă de aprindere, stabilită în urma cercetărilor preliminarii pare a fi aruncarea unui rest de ţigară aprins la întâmplare pe materiale combustibile  - textile.” – a precizat locotenentul Cătălin Popescu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe