Promovarea unui diletant în fruntea Bibliotecii Judeţene

marți, 4 iulie 2006

Gumi Colţ

Bătaie de joc

Promovarea unui diletant în fruntea Bibliotecii Judeţene

Săptămâna trecută directorul Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea, Dumitru Lazăr, a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea decizia de destituire din funcţia pe care o ocupa. Aceasta a avut loc în urma evaluării, de către o comisie organizată la nivelul Consiliului Judeţean, a raportului de activitate si a proiectului de management prezentat, în urma căreia profesorul Dumitru Lazăr nu a luat notă de trecere. Ei bine cu cine credeţi că a fost înlocuit domnul Lazăr? Începând cu data de 1 iulie a.c., a fost numit ca director interimar al Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea, Valentin Alexandru Smedescu, care va exercita această funcţie până la angajarea noului director prin concurs care trebuie organizat în termen de 60 de zile lucrătoare. Nici nu se putea face o alegere mai proastă de către cei din Consiliul Judeţean. În loc să fie numit interimar un profesionist, un om cu exeprienţă, un om care cunoaşte meserie şi o practică de mult timp a fost preferat acest Smedescu. Ziarist pârât care ocupă nemeritat  funcţia de şef al Compartimetului de Îndrumare Metodică în Teritoriu a bibliotecilor publice săteşti din judeţ. Funcţie din care nu a ajutat cu nimic bibliotecile rurale asistând indiferent la dispariţia unora. Dealtfel acest individ preocupat mai mult de folosirea logisticii bibliotecii judeţene pentru redactarea unor pagini deplorabile dintr-un ziar privat nici nu are cum ajuta cultura vâlceană. Un intrus sprijinit probabil politic cu pretenţii de a devenii director definitiv. Al celei mai importante instituţii culturale din judeţ. Te apucă lehamitea. Dar nu şi mirarea pentru că jocurile politice duc adesea la promovarea diletanţilor sau a impostorilor. Un alt ziarist, emigrat un timp în state, întors în Vâlcea pentru a ameţi directorii de instituţii publice, primarii şi politicienii printr-o fiţuică redactată de o turmă de domnişoare absolvente pe care le colecţionează din obsesie dar şi din zgârcenie ( preferând să le de un minim de salariu primit pe daboja de la AJOFM) vrea şi el să participe la concurs de director. Să ajungă mai mare în bibliotecă şi eventual să folosească şi el unele canapele în aceleaşi scopuri în care le-a folosit predecesorul său. Şi să încaseze încă nişte bani nemeritaţi. E strigător la cer să-l puneţi pe Fanfan şef la bibliotecă. El nu mai ştie nici limba română nici cea franceză. Promovarea sa nu ar fi decât o barbară socoteală politică de mituire a unui pseudo ziarist. Faceţi domnilor din Consiliu Judeţean un concurs corect şi cât mai rapid că neuronii domnului Smedescu sunt suprasolicitaţi!

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe