Organizaţii fără doctrină

luni, 22 mai 2006

Organizaţii fără doctrină

Partidele politice care au obţinut rezultate palpabile la alegerile locale din 1996 încoace în Vâlcea au aplicat o tactică şablon pentru alcătuirea listelor. Găsirea unui candidat cu şanse, bine văzut, cât de cât apreciat de comunitatea locală şi cu multe neamuri în zonă şi prietenii. Apoi o listă de consilieri stabilită după posibilităţile de finanţare a alegerilor, după numărul membrilor familie sau clanului de care aparţin, cu ceva poziţii intelectuale ( profesor, doctor, învăţător, poştaş, veterinar ) sau mici întreprinzători. De multe ori în comun am întâlnit cazuri în care oameni care simpatizau de exemplu cu liberalii dar care nu ar fi avut decât poziţia 3-4 pe listă la PNL au acceptat să candideze din partea altui partid pentru a fi pe locul 1 şi a avea siguranţa intrării în consiliul local. Organizaţiile politice din comune nu sunt mari pentru ca există multe partide şi nu toată populaţia poate fi înregimentată politic. Sau sunt cazuri în care în evidenţă apar la o organizaţie 20-30 de membri aparţinând aceleiaşi familii, a preşedintelui organizaţiei care uneori e primar, consilier sau viceprimar. Dar oamenii nu fac politică şi vin la şedinţe doar împinşi de la spate atunci când participă vreun mahăr de la centru şi se fac alegeri administrative sau interne. Astfel de organizaţii nu sunt bazate pe disciplină, pe convingeri comune, pe împărtăşirea aceleiaşi doctrine. Pe respect pentru valorile creştin democrate sau liberale sau social democrate. Nu au fundament. Au fost şi situaţii în care un candidat bun a tras o listă mare şi mulţi au ajuns consilieri chiar de pe locuri considerate neeligibile înainte de alegeri. Şi acei oameni puşi de umplutură nu au nimic de a face cu recunoaşterea conducerii partidului din partea căruia au candidat şi cu o logică de acordare a votului politic în situaţii cheie. Săptămâna trecută în Vâlcea au avut loc alegeri pentru ocuparea postului de viceprimar în comuna Budeşti. Teoretic liberali nu trebuiau să aibă nici o problemă în a obţine postul având o majoritate confortabilă de peste două treimi din mandate. Ei bine viceprimar a fost ales un conservator, singurul PC-ist din consiliu iar candidatul PNL a pierdut trădat la vot chiar de colegii săi. La alegeri a asistat din partea centrului liberal energicul şi cunoscutul activist Ion Nicolae care nu a putut salva situaţia. Şi nu a putut-o pentru că dacă ar mai fi avut nevoie teoretic de 1-2 voturi omul ştia că trebuie să negocieze sa promită unor consilieri adversari, să tranzacţioneze voturile acestora. Dar când avea în consiliu 10 colegi de partid nu avea rost să încerce cumpărarea acestora. Teoretic lupta era câştigată direct prin disciplină de partid logică. Ei bine mulţi dintre cei 10 au fost probabil contactaţi de partea adversă şi au judecat româneşte pe principiul dacă tot trebuie să votez pe cineva de ce să votez pe degeaba. O logică care poate duce la înfrângerea oricărei organizaţii. Oricărei organizaţii create în pripă, la număr şi ai cărei membri nu sunt legaţi de idealuri comune, nu se întâlnesc lunar în şedinţe de partid, nu împărtăşesc aceleaşi convingeri politice şi sunt colegi doar de conjunctură. Sunt organizaţii fără doctrină create în ideea de a aduce voturi globale pentru consiliu judeţean. A cărui preşedinţie se poate obţine, cum s-a văzut la Vâlcea şi în minoritate dacă eşti negustor şi negociator bun. Nu mai contează doctrina, istoria, munca politică şi nici logica. Nu într-o ţară în care mandatele, voturile, locurile pe liste şi transferurile dintr-un partid în altul se cumpără şi se vând.

Traian GUMINSKI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe