|duminică, iulie 3, 2022
  • Follow Us!

Creştere fulminantă a volumului exporturilor la OLTCHIM 

Creştere fulminantă a volumului exporturilor la OLTCHIM

Repere pe drumul de 40 de ani parcurs de la înfiinţare (26 mai 1966)

Istoric
            Compania Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea este un nume cunoscut şi afirmat în mediul de afaceri românesc şi extern. Încă de la înfiinţarea sa în 26 mai 1966, compania a activat neîntrerupt în domeniul industriei produselor clorosodice şi al industriei petrochimice ajungând astăzi în poziţia de lider de necontestat în acest domeniu al industriei chimice.
            Pe acest drum trasat încă de la înfiinţare, Oltchim SA s-a confruntat cu schimbarea radicală a contextului economico-social din anul 1989 care a aşezat compania într-o poziţie concurenţială pe piaţă, atât în România cât şi pe piaţa externă. Astfel, dacă în perioada 1966-1989 exporturile şi importurile erau derulate în contul statului român, anii 1990 au însemnat pentru companie asumarea statutului de societate comercială prin derularea operaţiunilor de export şi import atât în contul statului cât şi în contul său.
            Anii 1990-1991 au însemnat pierderea unei însemnate părţi a pieţelor de desfacere ca urmare a scăderii dramatice a consumului intern precum şi a dispariţiei CAER. Ca urmare exporturile companiei au scăzut dramatic ajungâng în anul 1991 la cel mai scăzut nivel de aproximativ  30 milioane USD :
            În aceste condiţii, atât existenţa cât şi dezvoltarea companiei au depins vital de căutarea şi atragerea clienţilor  pe piaţa externă . Atunci au fost elaborate politicile de creştere economică prin sporirea volumului exporturilor concomitent cu creşterea volumului investiţiilor în tehnologii moderne şi competitive.
            Astfel, s-au făcut eforturi imense mai ales la nivelul conducerii companiei pentru însuşirea şi adoptarea rapidă a unor tehnici şi politici de marketing inclusiv prin atragerea participării unor companii europene de renume.
            Ca urmare, volumul exporturilor a crescut ajungând în anul 1995 la o valoare 118 milioane USD – corespunzător anului 1988, cel mai bun an din perioada 1966-1989.
 
Consolidarea ofertei de produse şi creşterea fulminantă a exporturilor
 
Odată cu stabilizarea pieţelor şi fidelizarea clienţilor au fost puse în operă planuri ambiţioase pentru dezvoltarea companiei, concretizate în Programe de dezvoltare şi investiţii (cu resurse proprii şi credite externe)  , având ca obiective :
Introducerea celor mai moderne tehnologii pentru creşterea calităţii şi a competitivităţii produselor pe piaţa românească şi externă.
Reconfigurarea ofertei de produse cu potenţial de export : au fost introduse în fabricaţie produse noi , capacităţile de producţie existente au crescut în urma unor programe de modernizare.  
Urmare a realizării cu consecvenţă a obiectivelor asumate, volumul exporturilor a înregistrat o perioada de consolidare (1995-2002), urmată de perioada de creştere accentuată  de la 119 milioane USD în anul 2002 la aproape 450 milioane USD în anul 2006. Pentru anul 2008 se prevede o creştere a volumului exporturilor la 530 milioane USD.
            Dezvoltarea companiei utilizând ca motoare ale creşterii economice exportul şi investiţiile a fost o strategie câştigătoare , care nu ar fi fost posibilă fără câştigarea pieţelor de desfacere şi fidelizarea clienţilor . Principalele pieţe pentru produsele companiei sunt  Europa de Vest şi Europa centrală, urmată de piaţa adiacentă a Orientului Mijlociu, inclusiv Turcia: 
 Principala piaţă este piaţa europeană , compania fiind prezentă atât pe segmentul Europei de Vest (Germania, Italia, Franta, Anglia, Olanda) cât şi în Europa Centrală şi de Est. Eforturile se concentrează în prezent şi pe pieţele limitrofe, în special Turcia dar şi Ucraina, Bulgaria, Serbia-Muntenegru etc,acestea prezentând atât avantajul distanţelor mici – costuri de transport mici – cât şi pe cel al unei zone economice cu potenţial de creştere.
Consolidarea şi diversificarea ofertei de produse a dus la reaşezarea companiei în poziţii de lider pe piaţa Europei Centrale şi de Est . Dacă până în 1995 compania Oltchim SA era cunoscută în mediul de afaceri ca făcând parte din familia marilor producători de policlorură de vinil (astăzi este al doilea mare producător de policlorură de vinil din Europa Centrală şi de Est şi are în derulare programe de modernizare şi creştere a capacităţii de producţie) astăzi compania Oltchim SA deţine poziţii de lider de piaţă în Europa Centrală şi de Est pentru producţia de polioli – intermediari pentru poliuretani (polimeri high tech ) ,  produse clorosodice – sodă caustică şi clor, sodă caustică perle , propenoxid. De asemenea, în perioada 2000-2005 a cucerit o poziţie importantă pe piaţa plastifianţilor şi a intermediarilor pentru plastifianţi, prin punerea în fun cţiune a unor instalaţii noi de producţie.
Realizările şi previziunile companiei se întemeiază pe eforturile susţinute, depuse în ultimii ani, ale aplicării politicilor manageriale de diversificare a ofertei de produse, maximizare a profiturilor şi consolidare a poziţiei de lider de piaţă .

Leave a Response