Meci cu risc maxim la Horezu: Flacăra - Cozia

miercuri, 1 martie 2006

Cupa României - optimi de finală

 

Meci cu risc maxim la Horezu: Flacăra - Cozia

 

partida are loc la puţine zile după ce Costel Chelcea declara că are de gând să solicite excluderea călimăneştenilor din campionat

 

   Înaintea Adunării Generale a AJF Vâlcea a avut loc tragerea la sorţi pentru meciurile din sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupa României. Se prefigura încă de atunci că vom avea parte de unele „dueluri“ între conducerile celor două cluburi, mai ales că soţii au decis: meciul dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 se va disputa la Horezu!

Faptul că Mihai Persu, preşedintele ales al AJF Vâlcea, figurează în actele clubului drept preşedinte al echipei Cozia Călimăneşti, l-a nemulţumit pe boss-ul horezenilor, binecunoscutul Costel Chelcea. Acesta pare să-l fi susţinut în alegeri pe contracandidatul lui Persu, iar potrivit spuselor lui Chelcea n-ar fi exclus ca un grup de echipe să semneze, la cererea preşedintelui de la Flacăra, ca echipa din Călimăneşti să fie exclusă din campionat, motivul principal fiind acela că actele de transfer şi legitimare a jucătorilor purtau semnărurile unor alte persoane decât cele abilitate. În plus am putea afla şi alte persoane implicate din AJF în favorizarea echipei Cozia. Până în acest moment, doar Mihai Persu, cu sprijinul ex-secretarului Boharu, au avut curajul să prezinte un protocol încheiat la notariat, act din care rezultă că fosta Chimia Rm. Vâlcea de acum doi ani a permis autorităţilor din Călimăneşti să susţină o echipă de fotbal în Divizia D pe locul şi cu lotul de jucători al grupării lui Mihai Persu. Din acest motiv rămâne de văzut ce se va întâmpla la Horezu, în Cupă.

 

Primarul Şerban vrea în semifinale

 

Primarul comunei Popeşti, care se ocupă în acelaşi timp şi de echipa de fotbal, declara în urmă cu aproape o lună că vrea să joace acasă cu Petrodam şi să învingă pentru a accede în semifinale. Prima parte a dorinţei sale s-a îndeplinit: va juca la Popeşti cu Măciuca. Rămâne de văzut dacă va câştiga!

 

Minerul merge la muzeu

 

La tragerea la sorţi a ieşit ca Minerul Berbeşti să joace acasă cu Topologul Nicolae Bălcescu, însă conducerea clubului divizionar D a fost de acord ca meciul să se joace pe terenul echipei din Divizia Onoare, lângă Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu“

 

POSIBILĂ Neprezentare la Şirineasa?

Dintre toate echipele calificate până-n sferturi, situaţia cea mai grea o are codaşa Diviziei D. Cu un lot subţire numeric şi valoric, echipa din Goleşti nu beneficiază nici de sprijinul autorităţilor locale. În acest caz e posibil ca Unirea Tricolorul Goleşti să nu se prezinte la Şirineasa sau, dacă o va face, să alinieze o echipă încropită-n grabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe