|sâmbătă, octombrie 16, 2021
  • Follow Us!

Gigiu nu mai vine, ne batem pentru baraj! 

Astra Ploieşti – CSM Rm. Vâlcea 0-0

Gigiu nu mai vine, ne batem pentru baraj!

  Cei care sperau că la Ploieşti echipa lui Adrian Furnică va pierde pentru a putea readuce pe tapet problema venirii lui Petre Gigiu la Vâlcea s-au înşelat amarnic. Doar neşansa din finalul meciului, când Murineanu putea să marcheze pentru obţinerea celor trei puncte, ne-a făcut ca să tremurăm în continuare la un loc 2 de care se apropie ameninţător Unirea Urziceni. Revenind la jocul propriu-zis, trebuie spus că acesta n-a fost unul spectaculos şi asta nu pentru că nu s-a marcat nici un gol, ci pentru că ambii antrenori au preferat să tacticizeze la maxim evoluţia jucătorilor, atenţi fiind mai mult să nu primească gol decât să marcheze. Potrivit celor declarate de colegii noştri prezenţi la meciuri, în prima repriză gazdele, cu o formulă de echipă aproape de ceea ce aliniau pe vremea când evoluau în Divizia A, s-au aflat la cârma partidei, ceea ce, probabil, i-a plăcut lui Adrian Furnică pentru că jucătorii pregătiţi de ei au făcut ceea ce ştie braşoveanul mai bine să-i înveţe: să se apere! Apoi, în repriza a doua, pe fondul atacurilor succesive ale gazdelor, stopate undeva departe de poarta lui Rusandu, vâlcenii şi-au arătat de câteva ori intenţiile ofensive, însă, din păcate pentru noi, fără rezultat pe tabela de scor.  

„U“ Craiova s-a distanţat

Liderul seriei, Universitatea Craiova, s-a impus pe teren propriu mai greu decât arată scorul: 4-0 cu Rapid II Bucureşti. Acest rezultat, coroborat cu  cele de egalitate de la Ploieşti, a permis grupării patronate de Adrian Mititelu să ia o opţiune serioasă cu privire la promovarea directă în Divizia A.

Patru se bat pentru baraj

Din fericire, în celălalt meci de la Ploieşti s-a înregistrat tot scor egal, astfel că CSM-ul nostru rămâne pe locul 2, însă lupta pentru această poziţie, ce dă dreptul la finalul competiţiei să participe echipa de pe această poziţie la barajul pentru promovarea în Divizia A, s-a încins. Trupa lui Furnică va lupta contra celor de la Unirea Urziceni, Petrolul Ploieşti şi Dacia Mioveni pentru accederea la baraj.

Leave a Response