Actualitate

Rată de promovare de doar 40% în VÂLCEA la simularea pentru bacalaureat

“La prima probă scrisă a simulării examenului național de bacalaureat, proba E).a) – Limba și literatura română, desfășurată în data de 22 martie, au participat 2315 de candidați (o prezență de 80,3%) iar  procentul de promovare (note mai mari sau egalecu 5) este de 70, 08%. Dintre aceștia, 5 elevi au obținut nota 10. La proba obligatorie a profilului, proba E).c), desfășurată în data de 23 martie, au participat 2256 de candidați (o prezență de78,25%) iar procentul de promovare (note mai mari sau egalecu 5) este de 49,20 %. Dintre aceștia, 14 elevi au obținut nota 10 (9 elevi-matematică, 5 elevi-istorie). Proba la alegere a profilului și specializării – E.d), desfășurată în data de 23 martie, a fost susținută de 2246 de candidați (o prezență de 77,90%). iar  procentul de promovare (note maimari sau egale cu 5) este de 68,10 %.  Dintre aceștia, 22 […]

Durata contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale din Râmnicu Vâlcea, prelungită de Consiliul Local pe o perioadă de 5 ani

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2021, a decis ca durata contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale situate în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni nr. 101A bloc A, să fie prelungite pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, respectiv până la data de 11.05.2026. Solicitarea privind […]

Valcea: 14.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și 247 decese

  Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 14.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 247 decese. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 255      persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate […]

Scriitorul Dinu Săraru s-a vaccinat anti-COVID

Scriitorul Dinu Săraru, în vârstă de 89 de ani, s-a vaccinat marţi împotriva virusului COVID-19. Anunţul a fost făcut de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) pe pagina de Facebook - mentioneaza adevarul.ro În prezent, în românia sunt aproape 2 milioane de persoane imunizate împotriva COVID-19, iar printre cei vaccinaţi […]

Cristina Covaci: Fapte, nu vorbe! Respect, domnului președinte al Consiliului Judetean Valcea, Constantin Rădulescu

Cristina Covaci: Fapte, nu vorbe! Respect, domnului președinte al Consiliului Judetean Valcea, Constantin Rădulescu Continuă lucrările de asfaltare pe drumul Athosului Românesc În aceste zile, RAJDP Vâlcea a reluat lucrările de asfaltare, cu primul strat de binder, pe DJ 658 Muereasca- Mănăstirea Frăsinei. Turnarea de asfalt se va realiza în continuarea celor 4 km, realizați anul […]

Pateticul Pirvulescu la ”Momentul Adevărului”!

Cu adevărat ”Momentul Adevărului”! În stilul uşor patetic ce îi caracterizează ieşirile publice, viceprimarul Pîrvulescu Virgil anunţa pe contul său de Facebook că a sosit ”Momentul Adevărului” şi că vrea să fie lăsat să aducă în patrimoniul public zeci de hectare de teren numai bune pentru dezvoltarea municipiului. Aşa cum am mai spus-o, sunt perfect […]

Până la data de 30 iunie, se vor institui restricții de circulație pe DN 7, pe Valea Oltului

  În perioada 29 martie-30 iunie a.c. se vor institui restricții de circulație pe Drumul Național 7, pe Valea Oltului, între localitățile Călimănești-Câineni, pentru executarea lucrărilor de curățare a versanților. Lucrările se vor executa la kilometri  198+300,  200+645,   201+452,  204+000,  205+169, 206+912, 217+040, 218+390, 224 +475,   224+595, 229+890, 231+626, 232+842, 233+100, 234+562, 234+909, 236+740, 239+550, […]

Primarul Mircia Gutău vine cu noi precizări privind atribuirea denumirii străzii „Nicolae Boromiz”

  Prin HCL nr. 236/2019, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea intrau peste 2.200 mp, donaţie din partea familiei Boromiz cu destinaţia de drum public. Această suprafaţă o completa pe cea din imediata vecinătate, inventariată deja în patrimoniul Municipalităţii, rezultând astfel un drum de aproape 800 m, cu dimensiuni generoase şi în conformitate cu […]

ANUNȚ ÎNTRERUPERE FURNIZARE APĂ POTABILĂ

  Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a rețelei de apă potabilă PEHD Dn 110 la rețeaua de distribuție apă potabilă (rețea de înaltă presiune) existentă pe strada Poenari, Rm. Vâlcea, în data de 29.03.2021, între orele 1000 – 1400, se va întrerupe  furnizarea  apei  potabile  la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe strada […]

Noile scenarii de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea

  Comunicat de presă În urma Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 18 de astăzi, 27.03.2021, privind actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din Județul Vâlcea în condiții de siguranță epidemiologică, cât și a ordinului comun nr. 3515/393/23.03.2021 al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare […]

Încep lucrările la două proiecte cu fonduri europene

  Primarul Mircia Gutău a participat vineri, 26 martie, la predarea amplasamentelor pentru lucrările aferente a două proiecte cu finanţare europeană. Este vorba de proiectul ”Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe P9, C12, P2, P6, P8” – care va spori confortul multor locatari din cartierul Petrişor, dar şi din Ostroveni, precum şi de proiectul ”Amenajare […]

Luni, 29 martie, în Râmnicu Vâlcea se colectează gratuit deşeurile voluminoase şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice

  Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi S.C. Romprest Energy S.R.L. anunţă că în data de 29 martie 2021 se va realiza colectarea gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în 12 puncte de colectare de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea: - str. Crişan - coloana auto DADP - str. Radu […]

PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA A FINALIZAT LUCRĂRILE LA O NOUĂ PARCARE. LOCURI PENTRU 26 DE AUTOTURISME

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, a finalizat joi, 25 martie, lucrările la o nouă parcare în apropierea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, sub podul peste Olt, pe locul ocupat anterior, până la expirarea concesiunii, de o spălătorie de maşini şi covoare. Noul spaţiu asigură condiţii de parcare pentru 26 de autoturisme, iar […]

Primarul Ramnicului, Mircia Gutau: „I-am delegat atribuții viceprimarului Pârvulescu! Să aducă terenurile la Primărie”

„Un proverb – gen foarte drag în ultima vreme viceprimarului Pîrvulescu Virgil – spune cam așa: “Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea îndeplini !”. Așadar am decis, în temeiul prerogativelor ce îmi revin prin lege, să îi trasez viceprimarului Pîrvulescu, printr-o Dispoziţie a Primarului în curs de întocmire în aceste zile, sarcina de […]

Viceprimarul Ramnicului, Andrei Gheorgiu, intalniri importante la Guvern: Investițiile în infrastructură și proiecte pentru dezvoltarea orașului sunt o prioritate

Așa cum am afirmat și în campania electorală, pentru Alianța USR PLUS Vâlcea investițiile în infrastructură și proiecte pentru dezvoltarea orașului sunt o prioritate, iar din acest motiv, ieri am efectuat câteva vizite la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Guvernul României, ce au avut ca scop concretizarea acestor promisiuni. La Ministerul […]

241 de valceni, infectati cu virusul SARS-CoV-2, au decedat

  Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 13.691  cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 241 decese. În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 220      persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a […]

„În Biserică se realizează unitatea credincioșilor întru Hristos Domnul”

„În Biserică se realizează unitatea credincioșilor întru Hristos Domnul, unitate care este icoană a unității depline dintre Persoanele Sfintei Treimi: „Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei” (Ioan XVII, 10)”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor […]

Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea organizează Seri duhovnicești în Postul Paștelui

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea organizează întâlniri duhovnicești  în perioada Postului Mare. Primele întâlniri se vor desfășura astfel: Marți, 23 martie, ora 17.00, Pr. Prof. Dr. Vasile Dumitrescu de la Seminarul Teologic Sfântul Neagoe Basarab din Curtea de Argeș va susține conferința „Postul și rugăciunea, pavăza teologului contemporan”; Marți, 30 martie, […]

Constantin Radulescu: Alături de Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgășani, am văzut cum se investesc 3,8 milioane lei într-un liceu de tradiție

“Una dintre cele mai importante provocări pentru administrațiile locale, în aceste vremuri complicate, este atragerea de fonduri europene. Alături de Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgășani, am văzut cum se investesc 3,8 milioane lei într-un liceu de tradiție și cu o istorie foarte frumoasă. După primul război mondial, în 1919, urmare a dorinței micilor meseriași și […]

Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru informarea și protecția lucrătorilor sezonieri care aleg să muncească în străinătate

Comunicat de presă Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru informarea și protecția lucrătorilor sezonieri care aleg să muncească în străinătate   Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, au semnat vineri, 19 martie 2021, un Protocol de colaborare în […]

5 motive pentru care apelezi la serviciul de inchirieri auto

Iti doresti sa te poti deplasa oricand ai nevoie, fara sa depinzi de mijloacele de transport in comun? Daca nu ai inca o masina personala sau daca autoturismul tau este in service, nu inseamna ca trebuie sa astepti autobuze, tramvaie, trenuri sau autocare pentru a ajunge la destinatie. De exemplu, ai la dispozitie posibilitatea de […]

VIDEO - VICEPRIMARUL GHEORGHIU, APRECIAT DE MIRCIA GUTĂU

Primarul Mircia Gutău este mulțumit de activitatea și seriozitatea colegului său viceprimar, Andrei Gheorghiu. În ciuda problemelor existente, edilul colaborează destul de bine cu viceprimarul USR. (Sursa: vtv.ro)

Anunt umanitar- Roxana, bolnava de leucemie, are nevoie de ajutorul nostru!

Roxana a fost diagnosticată de ceva timp cu Leucemie Limfoblastică Acută. Desigur, acest diagnostic necesită multe ore de terapie și medicamentație foarte costisitoare, doar că pe lângă toate aceste încercări, peste care Dumnezeu sigur o va ajuta să treacă, Roxana mai are acasă și 3 îngerasi. Cheltuielile sunt foarte mari și cum probabil bine știți, […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe