Primarul Mircia Gutău vine cu noi precizări privind atribuirea denumirii străzii „Nicolae Boromiz”

duminică, 28 martie 2021

 

Prin HCL nr. 236/2019, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea intrau peste 2.200 mp, donaţie din partea familiei Boromiz cu destinaţia de drum public. Această suprafaţă o completa pe cea din imediata vecinătate, inventariată deja în patrimoniul Municipalităţii, rezultând astfel un drum de aproape 800 m, cu dimensiuni generoase şi în conformitate cu standardele actuale, care pune în valoare sute de hectare de teren din zona străzii Depozitelor, pe care se pot dezvolta ulterior numeroase investiţii. Singura condiţie pusă de autorii donaţiei a fost ca strada astfel rezultată să poarte numele ”Nicolae Boromiz”.

Meritele familiei Boromiz şi reputaţia afacerilor ce au dus numele Râmnicului şi al Vâlcii nu doar în toată ţara, ci chiar şi dincolo de graniţele ei nu pot fi constestate de nimeni. Într-o economie în care capitalul străin este la loc de cinste, familia Boromiz a construit o marcă 100% românească prin multă muncă, prin perseverenţă, prin calitate şi prin respect pentru clienţi. Sunt mândru că sunt primarul oraşului de unde brandul ”Boromir” a pornit să cucerească lumea şi sunt bucuros că am avut prilejul să înmânez reprezentantului acestei familii, domnului Constantin Boromiz, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea în semn de apreciere pentru dezvoltarea economică şi pentru susţinerea comunităţii locale.

Dar se pare că nu toţi gândesc ca mine. Altfel nu îmi pot explica cum Comisia de Atribuire de Denumiri, condusă de Epure Florin, din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea reprezentată de prefectul Sebastian Fârtat, a emis AVIZ NEGATIV la propunerea de acordare a numelui ”Nicolae Boromiz” străzii care va sta la baza construirii unui adevărat pol de dezvoltare economică în sudul municipiului. Cu atât mai mult cu cât cei doi semnatari ai acestui aviz negativ îşi revendică sorgintea liberală, adică de la un partid care - cel puţin în vorbe - se declară susţinător şi admirator al capitalului autohton. Singura explicaţie o pot pune pe seama unor comenzi politice menite să pună piedici oricăror iniţiative venite din partea Primăriei şi a primarului, dar asta nu mă împiedică să nu constat cât de josnică a devenit lupta politică a liberalilor şi câtă meschinărie este pusă în joc pentru a-şi atinge scopurile.

Din fericire, avizul acestei instituţii este consultativ, iar demersul de acordare a numelui ”Nicolae Boromiz” acestei noi artere de circulaţie va continua până la oficializarea sa în Consiliul Local!

Primarul Râmnicului,

Mircia Gutău

Florin Epure, directorul Directiei de Cultura, a raspuns si el la acest comunicat al primarului Mircia Gutau:

Comunicat de presă al Președintelui Comisiei de Atribuire de Denumiri a județului Vâlcea, referitor la respingerea propunerii atribuirii denumirii strada „Nicolae Boromiz“

De-a lungul istoriei, străzile Râmnicului au primit numele unor domnitori și ierarhi, al unor eroi din Primul Război Mondial, a unor personalități istorice sau culturale.
Străzi, instituții sau locuri publice poartă numele unor oameni iluștrii decedați care și-au lăsat amprenta asupra istoriei acestui ținut sau al României. Aceasta este cea mai bună cale de a perpetua amintirea acestora în memoria colectivă.
O condiție a comisiei este ca acest lucru să se facă numai la suficent timp de la moarte pentru a se va putea vedea dacă memoria acelei persoane a durat și în ce măsură. Dacă personalitatea respectivă este vizibilă la scara istoriei și dacă a avut merite deosebite în sânul comunității.
Rivalitățile de tot felul sau slăbiciunile omenești au dus la multe schimbări de nume, uneori regretabile. Rațiunea atribuirii acestor denumiri, pentru prezentul și mai ales viitorul comunității, nu trebuie să fie supusă unor decizii arbitrare.
Membrii Comisiei de Atribuire de Denumiri a județului Vâlcea, cercetători științifici, istorici și arhiviști, au analizat, ca de fiecare dată, cu multă seriozitate propunerea de atribuire a denumirii „Nicolae Boromiz“ pentru o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea și nu au abdicat de la etica profesională.
În urma analizei documentelor înaintate comisiei, membrii au decis că persoana propusă nu îndeplinește criteriile enunțate mai sus pentru ca o stradă din Râmnicu Vâlcea să-i poarte numele.

Prof. dr. Florin Epure,
Președintele Comisiei de Atribuire de Denumiri a județului Vâlcea

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe