|luni, iulie 26, 2021
  • Follow Us!

Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru informarea și protecția lucrătorilor sezonieri care aleg să muncească în străinătate 

spania capsuni

Comunicat de presă

Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru informarea și protecția lucrătorilor sezonieri care aleg să muncească în străinătate

 

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, au semnat vineri, 19 martie 2021, un Protocol de colaborare în vederea informării lucrătorilor sezonieri în ceea ce privește drepturile pe care le au și condițiile de muncă din țările de destinație.

Având în vedere numărul mare de români care se deplasează în afara țării, pentru a lucra ca sezonieri, Ministerul Muncii și Protecției Socialea a demarat campania ”Ești lucrător în străinătate? Informează-te, lucrează legal și cunoaște-ți drepturile” și a elaborat un Plan de acțiuni pentru informarea și protecția cetățenilor care migrează în scop lucrativ.

Scopul acestei campanii este de a diminua riscurile și vulnerabilitățile cu care această categorie de lucrători s-a confruntat în trecut, în special din cauza muncii în condiții ilegale și a lipsei de informații privind legislația specifică a țărilor în care merg.

Protocolul încheiat între cele două instituții prevede ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să asigure sprijinul necesar pentru distribuirea pliantelor de informare care fac parte din campanie, în punctele de plecare ale lucrătorilor, precum și să faciliteze difuzarea spoturilor de informare în gări, aeroporturi, stații de metrou, acolo unde există sisteme video.

De asemenea, pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii va fi creată o secțiune specială destinată campaniei de informare a lucrătorilor sezonieri.

Acest protocol deschide seria colaborărilor cu celelalte ministere care pot contribui la creșterea gradului de informare a lucrătorilor sezonieri, săptămâna viitoare urmând să fie semnat un document similar cu Ministerul de Interne.

Informațiile pe care lucrătorii români ar trebui să le aibă înainte de a pleca să muncească în străinătate se referă la condițiile de intrare în țara de destinație și condițiile de muncă, inclusiv cele specifice desfășurării activității, instituțiile care pot sprijini lucrătorii, atât din România, cât și din străinătate, și cum pot fi contactate acestea. Aceste informații se regăsesc pe site-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale sub forma unui ghid și pot fi consultate aici: https://bit.ly/38Wzemo.

 

 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Leave a Response