|miercuri, iunie 19, 2019
  • Follow Us!

Eugen Neata, deputat PSD de Valcea: Veste bună pentru primarii din România! 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_neata-deputat

 

Proiectul legislativ privind modificarea Statutului aleşilor locali, iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi al cărui coinițiator sunt alături de colegii mei, Vasile Cocoș, Daniela Oteșanu, Ovidiu Popa și alți parlamentari PSD, a fost votat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților (cameră decizională) și va deveni LEGE.
După ce proiectul a fost contestat la CCR de către președintele României, iată că, reușim să îndreptăm o eroare care a făcut mult rău primarilor din țară.
Astfel, legea nr. 393/ 2004, privind statutul aleşilor locali, va fi completată la art.75, alin (2) cu un nou alineat care precizează că că „fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privid conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum şase luni”.
După promulgarea acestei legi, niciun primar din țară nu își va mai pierde mandatul pe conflict de interese sau pentru incompatibilități din trecut.
Partidul Social Democrat își respectă promisiunile și corectează prin legi nedreptățile făcute oamenilor!

Eugen Neata, deputat PSD de Valcea

54346768_2299415053456032_5025457055985565696_n

Leave a Response