|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

Primarul Robert Schell a depus o solicitare de finanţare pentru reabilitarea termică a sediului Primăriei Brezoi 

schell brezoi

 

 

La iniţiativa primarului Robert Schell, Consiliul Local al oraşului Brezoi a aprobat luna trecută aplicarea oraşului Brezoi la programul de cooperare elveţiano-român (SEAF) – Acţiuni privind energia durabilă, respectiv depunerea unei solicitări de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii „Eficientizare energetică şi reabilitare clădire publică, sediu Primărie Oraş Brezoi”. S-a mai aprobat devizul general estimativ al obiectivului, în sumă de peste 1,37 milioane de euro, precum şi împuternicirea primarului Robert Schell să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Oraş Brezoi. În vara acestui an, primarul Schell a semnat contractul de finanţare pentru modernizarea unui parc de agrement, în zona stadionului din oraş: „Am semnat contractul de finanţare pentru proiectul «Îmbunătăţirea mediului urban prin amenajarea unui spaţiu verde în oraşul Brezoi», finanţat prin POR, cu o valoare de aproape 900.000 de euro. Sperăm ca lucrările să înceapă imediat după ce vom face procedura de licitaţie. Investiţia prevede transformarea unui teren degradat din zona bazei sportive şi amenajarea unei baze de agrement care va avea în cadrul ei terenuri sintetice, zonă de fitness în aer liber, spaţiu de joacă pentru copii şi o zonă verde în suprafaţă de circa 1 ha. Va fi un miniparc plin cu arbori ornamentali, grupuri sanitare, iluminat stradal, mobilier stradal şi internet wireless gratuit în interiorul spaţiului verde. Totodată, se va interveni şi la baza sportivă, care va fi reabilitată în totalitate, deoarece ea a fost inundată în 2014 şi vom avea pe o suprafaţă de 2 hectare o zonă de agrement. Mai lucrăm la un program important, este vorba despre înfiinţarea serviciului de transport public, împreună cu lucrarea de construire a 20 de kilometri de piste de biciclete. Acest proiect cred că va schimba definitiv faţa oraşului Brezoi. Vă spuneam despre dorinţa mea de a construi aceste piste de biciclete, iar, de data aceasta, am identificat şi sursa de finanţare pe Axa 6, a POR. Transportul în comun va fi realizat cu două sau trei autobuze hibrid, iar staţia de încărcare va fi construită la Gura Lotrului. Valoarea proiectului cred că va ajunge undeva la 4 milioane de euro. Pe mine mă interesează mai mult construirea pistelor de biciclete, care mă vor ajuta să amenajez şi pârâul Lotru cu faleze, aşa cum mi-am dorit. Vom vedea în ce măsură se va mai face o realocare şi pentru reabilitarea monumentelor istorice, pentru că am vrea să mai reabilităm o biserică mai veche, ca cea de la Proieni”.

Leave a Response