|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 28.04.2016 

soparla-cu-volanas
  • Biroul Electoral de Circumscripţie din Şirineasa şi BEJ Vâlcea sunt pe cale să înfăptuiască o mare ILEGALITATE prin acceptarea candidaturii la funcţia de primar a liberalului Dan Săraru. Ipochimenul de Săraru se agaţă de o decizie a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (la o contestaţie depusă de candidatul PSD din localitate), însă obiectul acţiunii şi soluţia dată nu aveau legătură cu interdicţia impusă de Agenţia Naţională de Integritate. În urmă cu un an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat o hotărâre definitivă şi irevocabilă în procesul dintre ANI şi Dan Săraru, iar interdicţia de candida la primărie este valabilă până la data de 8 iunie 2018. Reamintim că, în anul 2012, ANI a constatat că Dan Cătălin Săraru, primarul din acel moment al comunei Şirineasa şi vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese în materie administrativă şi penală.

 

  • Au trecut iată aproape 10 zile şi baronul de Ioneşti, Constantin Neagoie, nu catadicseşte să răspundă „Ziarului de Vâlcea” la solicitările formulate în baza Legii privind liberul acces la informaţiile publice. Dacă nu respectă termenul legal, ziarul nostru va face plângeri la Poliţie, Parchet, Biroul Electoral Central şi BEJ Vâlcea pentru nerespectarea crasă a legii. Îi (re)transmitem noi primarului Neagoie ce conţin cererile noastre: „Toate achiziţiile publice de bunuri şi servicii derulate de Primăria comunei Ioneşti, prin încredinţare directă sau prin licitaţii. Perioada vizată de prezenta cerere este cuprinsă între 1 ianuarie 2012 – 1 aprilie 2016, iar răspunsul Primăriei comunei Ioneşti trebuie să cuprindă defalcat valoarea în RON a fiecărei achiziţii publice, obiectul contractului şi denumirea completă a firmei sau instituţiei prestatoare”.

 

  • PMP Vâlcea nu va avea candidat la funcţia de primar al municipiului Rm. Vâlcea deoarece Marian Mirea a depus o listă aiurea în care doar o mică parte dintre susţinători are domiciliul trecut corect. Aşa se face că partidul suferă a grea pierdere de imagine, motiv pentru care Mirea trebuie dat afară cât mai curând.

 

2 Responses to Șpârle și șopârle, 28.04.2016

  1. MIRCEA CĂCĂNARUL

    DAR BULACU, FÂRTAT, SĂRARU, GUTĂU, SCHELL, DRĂGHICI, STANCIU, CONSTANTINESCU, STĂNCULESCU, PĂSAT, BUICAN, PRALĂ, TĂRĂȘENIE, FOLEA, PERSU, POENARU, PÂRVU, AMZA, ETC, ETC – IATĂ DOAR CÂȚVA CĂCAȚI, DE CARE POLITICUL ȘI POLITICA VÂLCEANĂ, NU MAI SCAPĂ. SCAIEȚII DRACULUI NESIMȚIȚI. S-AU AUTOIMPUS LA BANII CONTRIBUABILILIR. RUȘINE SĂ VĂ FIE, HIENE NENOROCITE ȘI HĂMESITE. FUTU-VĂ MUMA-N CUR DE DERBEDEI, ȘI NEMERNICI. SĂ VĂ STEA MIELUL NEMUNCIT ÎN GÂT, HAHALERE DEMENTE ȘI JALNICE. CHRISTOSUL MAMEI VOASTRE DE TINICHELE BORÂTE!!!

     
  2. eu

    Bai dar ce le-a zis-o baietasul asta de posta comentariul inaintea mea , bravo frate , dar le dedesi urari de Paste :)))

     

Leave a Response