Lucrarea filantropică a Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea este inspirată din lucrarea Mântuitorului Hristos, Care a hrănit spiritual mulțimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii și a vindecat pe cei bolnavi, apoi a înmulțit pâinile. Privind omul suferind ca fiind chipul tainic al lui Hristos, preoții slujitori în colaborare cu Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului au oferit […]
Biserica Ortodoxă l-a pomenit luni, 6 februarie, pe Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare. Cu prilejul zilei onomastice, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, părintele Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești a adresat, în numele preoților, mohailor, […]
„Podema tatipe - Ghetuţe călduţe” Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi, în parteneriat cu Asociația „Popa Soare” din București, a organizat în data de 31 ianuarie o acțiune filantropică, prin care au fost dăruite ghetuţe elevilor rromi de la Școala Primară Sînbotin […]
Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit pachete cu Borcănele cu gustare HIPP, iaurt cu fructe și batoane cu fructe muslii pentru copiii proveniți din familii defavorizate, din cadrul parohiilor Greblești, Câinenii Mici și Câinenii Mari. Prin această acțiune, familii cu mulți copii din satele Greblești, Câinenii Mici și Câinenii Mari, aflate în situații dificile, au primit […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în ziua de marți, 31 ianuarie, la Mănăstirea Cozia, slujba de pomenire pentru Voievodul Mircea cel Bătrân, la împlinirea a 605 ani de la trecerea la cele veșnice. La slujbă au participat stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, părinți din obștea Coziei, părinți profesori de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, oficialități și […]
Biserica Mănăstirii Şerbăneşti – Morunglav a găzduit un eveniment cultural cu totul aparte în ziua prăznuirii Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, joi, 26 ianuarie: Colocviul „Sfântul Mitropolit Iosif al Moldovei, filantrop și clasic al muzicii de tradiție bizantină”. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a prilejuit întâlnirea preoților și credincioșilor din Șerbănești […]
Manifestări comemorative închinate Voievodului Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia În ziua de 31 ianuarie se împlinesc 605 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Țării Românești și ctitor al Mănăstirii Cozia. Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relații apropiate între […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a împlinit, marți, 24 ianuarie, vârsta de 55 de ani. Aniversarea a fost marcată prin rugăciune în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea unde Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum. După Te Deum, părintele protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești a rostit un cuvânt de apreciere a vieții, slujirii […]
Capela Așezământului de îngrijire a persoanelor vârstnice din municipiul Râmnicu-Vâlcea și-a sărbătorit ocrotitorul, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele misionar Mihai Sandu a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru beneficiarii centrului și pentru personalul care oferă asistență […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit la Catedrala Arhiepiscopală în Ziua Culturii Române slujba de pomenire a poetului național Mihail Eminescu. La manifestările omagiale au participat preoți și iubitori ai personalității poetului Mihai Eminescu și ai operei sale. Manifestările comemorative au continuat la Sala „Gherasim Arhiepiscopul” a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul”, unde actorul Alecsandru […]
Parohia Valea Cheii în parteneriat cu Asociația Prietenii Naturii din Sibiu au organizat o activitate social-filantropica în satele de munte izolate, Tisa și Gurguiata, prin care au fost vizitate persoanele vârstnice, singure și nevoiașe, împărțindu-le pachete de alimente necesare traiului de zi cu zi. „Depopularea şi îmbătrânirea comunităţilor fac ca traiul celor rămaşi să fie […]
Sala Gherasim Arhiepiscopul a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul” a găzduit joi, 12 ianuarie 2023, şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În continuare, în Sala Gherasim […]
Poetul Naţional Mihai Eminescu va fi comemorat duminică, 15 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 173 ani de la naştere. Manifestările duhovnicești-culturale vor debuta la ora 12.00 cu Slujba Parastasului ce va fi săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea. După momentul de pioasă rugăciune, în Sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Așezământului „Sfântul Antim […]
Document cu Legământ de Blestem Comunicat de Presă Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Protos. Onisifor Petrescu, Starețul Mănăstirii Frăsinei, au întrunit, în ziua de 10 ianuarie 2023, Consiliul Duhovnicesc care a hotărât: „Noi, Irineu, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, împreună cu starețul Protos. […]
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Praznicul Botezului Domnului: „Mântuitorul Hristos a coborât în apele Iordanului și a primit a fi botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul pentru a ne face părtași vieții Dumnezeieștii Treimi” 6 Ianuarie / Viața Eparhiei „Prin Botezul Său, Mântuitorul a oferit firii omeneşti naşterea în Duh. Domnul nostru Iisus Hristos a coborât […]
La doar 8 km de Călimănești, pe malul stâng al Oltului, se află un valoros monument de arhitectură feudală târzie – Mănăstirea Berislăvești, ctitorie a boierului Sandu Bucșenescu și a soției sale Maria, construită la mijlocul secolului al 18-lea. Ansamblul monahal de la poalele Masivului Cozia este una dintre comorile mai puțin cunoscute ale meleagurilor vâlcene, a […]
„Mântuitorul Hristos S-a arătat a fi întru-totul smerit și S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur, să primim înfierea și, de aceea, ne îndeamnă Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Să vieţuim duhovniceşte, ca să fim învredniciţi de înfierea lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în prima zi […]
Părintele protoiereu Nicolae Moga împreună cu doamna consilier social Viorica Adriana Iancu au oferit în săptămâna premergătoare Sărbătorii Crăciunului daruri tuturor beneficiarilor Centrului de Primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat, exploatat din Râmnicu-Vâlcea. Reprezentanții Centrului au mulțumit părintelui protoiereu și doamnei consilier pentru darurile primite, care au adus lumină în sufletele copiilor […]
Părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu împreună doamna consilier social Viorica Adriana Iancu au oferit daruri copiilor și adulților din cadrul serviciilor sociale rezidențiale și de zi subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Vâlcea, precum și mai multor familii cu mulți copii ori persoanelor vârstnice. Cadourile au constat în pachete cu dulciuri, fructe […]
De opt ani, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, a reanimat viata culturala în județul Vâlcea este . Sub conducerea sa a tipărit o mulțime de cărți de o valoare cum rar se vede prin provincie, a editat reviste și studii prestigioase, a organizat sesiuni, colocvii și simpozioane unde au participat vârfuri ale societății românești, a înființat […]
La împlinirea a 33 de ani de la tragicele evenimente din Decembrie 1989, la Râmnicu-Vâlcea au fost organizate o serie de manifestări dedicate omagierii eroilor Revoluției, care au debutat cu slujba de pomenire ce a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în prezența autorităților județene și locale, a revoluționarilor și a membrilor […]
Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu al Arhiepiscopiei Râmnicului, care oferă sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate, a distribuit luna aceasta 800 de pachete cu daruri pentru copii din familii aflate în situație de vulnerabilitate. Acțiunea social-filantropică a fost derulată în perioada 5 - 19 decembrie, de către Centrul de Consiliere și […]
Parohia Călimănești II a oferit și anul acesta daruri copiilor din familii defavorizate și vârstnicilor. Părintele Petre Iulian Lixandra le-a oferit tuturor alimente, fructe, dulciuri și articole de vestimentație și încălțăminte. „Sufletul bun lucrează înmulţirea binelui în lume, la care e chemat omul. Întâlnim în familiile pe care le vizităm în această perioadă chipuri ale […]
Web Design by DowMedia