Biserica construită de Gigi Becali la Olănești, închinată Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, de la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, a primit veșmânt de har

joi, 16 noiembrie 2023

„Odată cu sfinţirea noii biserici are loc şi sfinţirea sufletelor noastre, întrucât în sufletele curate și sfinte nu sălășluiesc doar darurile cerești, ci Dăruitorul Însuși. În biserică, Hristos Domnul săvârşeşte lucrarea Sa mântuitoare prin Duhul Sfânt și, de aceea, mărturisim că Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul slujbei de târnosire a Bisericii „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” de la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” - Olănești.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit obștii monahale, preoților și pelerinilor despre rânduiala sfințirii bisericii, care începe în exterior, prin ungerea cu Sfantul si Marele Mir și stropirea cu agheasmă, când are loc citirea pericopelor evanghelice și rostirea rugăciunii lui Solomon de la sfinţirea Templului din Ierusalim (III Regi VIII, 22-31), în care se cere lui Dumnezeu: „să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre casa aceasta şi, oricâte vor cere în locul acesta, să asculţi din locul locuinţei Tale celei din cer şi milostiv să le fii lor”.

Chiriarhul Râmnicului a arătat că după intrarea arhiereului în sfântul locaș „are loc sfințirea Sfintei Mese, în piciorul căreia sunt așezate sfinte moaște, după care este spălată cu apă sfințită și are loc ungerea cu Sfântul și Marele Mir, turnat în semnul Sfintei Cruci, care simbolizează Pogorârea Sfântului Duh. Pentru Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfânta Masă este un simbol al locului în care stă Dumnezeu, al jertfei lui Hristos, al mormântului lui Hristos, al locului în care se sălășluiește și de unde strălucește slava Sa. Și, Într-adevăr, Duhul Sfânt pe toate le umple de lumină, pentru că viața Bisericii și a noastră, a tuturor, trebuie să fie înveșmântată în lumină, ca unii care ne împărătșim din darurile lui Dumnezeu. Toate bunătățile izvorăsc din aceeași vistierie a Duhului Sfânt, toate lucrează într-o unică direcție, anume îndumnezeirea omului prin har sau asemănarea acestuia cu Dumnezeu: „Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră” (I Tesaloniceni IV, 3). Ca adiere de vânt, ori ca apă sau ca foc, Duhul Sfânt este Cel Care străbate, curățește, luminează și înnoiește făptura. Ca o vistierie a tuturor bunătăților, El poartă în Sine chipul sfinților din toate locurile și din toate timpurile, arătându-Se lumii ca Cel Care zidește în omul credincios trăsăturile chipului Mântuitorului Hristos, întocmai ca un pictor iconar asupra unei pânze curate. Indiferent de forma în care Își revarsă bunătatea în oameni, Duhul Sfânt suflă asupra omului cel vechi, spre a-l înnoi, ca fiu al lui Dumnezeu”.

În semn de recunoștința pentru dragostea jertfelnică arătată la construirea noii biserici, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a conferit Diploma de ctitor domnului George Becali, părintelui stareț Casian Huncă și ieromonahului Teofil Ipate, care, în anul 2021, cu binecuvântarea Chiriarhului Râmnicului, au ales loc de viețuire și de sihăstrească petrecere, în care cei îmbrăcați cu îngerescul chip, ostașii lui Hristos, să ducă lupta sfintelor nevoințe și să poarte războiul cel nevăzut, întrarmați cu neîncetata rugăciune și smerita priveghere.

Piatra de temelie a acestei biserici a fost pusă în ziua de 5 iulie a anului 2021, iar în luna noiembrie a aceluiași an, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, s-a săvârșit în ea prima Sfântă Liturghie arhierească. Apoi, biserica a fost împodobită cu pictură de către zugravul Vasile Brînzan între anii 2022-2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Biserica construită de Gigi Becali la Olănești, închinată Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, de la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, a primit veșmânt de har”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe