În această dimineață, alături de cadrele didactice, elevi și părinți, am fost prezent la festivitatea de încheiere a anului școlar, eveniment în cadrul căruia am acordat premii în bani copiilor premianți. Împreună cu colegii din Consiliul Local Budești am făcut și în acest an o bucurie elevilor, care nu au absentat nemotivat și au obținut […]
Programul complet al celei de-a 55-a ediție a Festivalului ”Învârtita Dorului” - Vaideeni
În luna mai, Primăria Mateești a depus ultimele clarificări pentru aprobarea proiectului privind realizarea unei piețe săptămânale prin finanțare din partea AFIR. Lucrările de execuție vor începe în următoarea perioadă. „Le mulțumim celor implicați în acest proiect, inclusiv angajaților GAL Cerna - Olteț. Toate aceste rezultate au la bază profesionalismul și o bună etică […]
Recent, primarul localității Slătioara, Camelia Romcescu, a prezentat raportul de activitate pe anul 2022. „Informaţiile privind procedurile administrative şi juridice, făcute publice şi prin acest raport, aduc o atingere directă în favoarea transparenţei, precum şi a asigurării procesului echitabil a interesului legitim al oricărui cetăţean, locuitor al comunei noastre. De aceea în continuare vom […]
În luna aprilie, Consiliul Local al comunei Galicea a aprobat efectuarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investișii „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Galicea, județul Vâlcea”. Finanțarea cheltuielilor necesare elaborarii studiului de fezabilitate, studiilor de teren, a obtinerii avizelor necesare, cat si cheltuielile cu serviciile de consultanta pentru depunerea proiectului […]
În luna aprilie, Consiliul Local al comunei Stoeneşti aprobat realizarea obiectivului de investiții „Extindere rețea de alimentare cu apă în satele Stoeneşti (strada Mărăcinii Mari), Bârlogu (strada Poiniță), Gruiu (Strada Valea Găinii), comuna Stoeneşti, județul Vâlcea”. Încă din luna februarie, primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă a finalizat modernizarea şcolii gimnaziale din centrul localităţii, care […]
La începutul acestui an, primarul localității Scundu, Mihai Blejan, a depus la Agenţia Fondului de Mediu un proiect care vizează modernizarea iluminatului public: „Proiectul constă în înlocuirea corpurilor de iluminat de pe drumurile principale. Acest lucru înseamnă aproximativ 300 de corpuri de iluminat cu leduri, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de 1 […]
În acest an, Primăria Dănicei pregătește documentațiile pentru un parc fotovoltaic în zona platoului central al localității. „Pentru asta pregătim o amplă documentație care ne asigure succesul finanțării unui astfel de proiect. Totodată încercăm să obținem și fonduri pe Ministerul Agriculturii pentru reabilitarea de drumuri și invităm investitori aici în localitate”, a declarat […]
Prin proiectul „Îmbunatățirea serviciilor de protecția mediului în zona pescărească Călimănești”, parcul auto al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat și Alimentare cu Energie Termică din cadrul Primăriei orașului Călimănești a fost completat cu un nou utilaj achiziționat cu fonduri europene. Este vorba de o autospecială de stropit spații verzi și alei pe […]
Prin hotărârea nr. 29/2023, Consiliul local al comunei Pietrari a aprobat documentaţia tehnico-economică faza studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Construire trotuar pietonal adiacent DN 67 - partea stângă, în sat Pietrari, comuna Pietrari, judeţul Vâlcea”, cu fonduri de la CNI. Valoarea totală a investiției este de 6,27 milioane de lei. Prin PNRR, […]
Prin programul „Anghel Saligny”, primarul din Cernişoara, Dumitru Ciorîcă, va moderniza 26 de străzi din localitate şi va realiza 4 poduri: „La începutul acestui an, am semnat contractul de finanţare, iar în acest an sper să dăm şi ordinul de începere a lucrărilor şi să demarăm activitatea propriu-zisă pe primele artere incluse în documentaţie. […]
În primăvara acestui an, primarul localității Berislăvești, Nicolae Popescu, a dat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: „Primul proiect, în valoare de 15 milioane de lei vizează înființarea sistemului de canalizare în comuna Berislăvești, iar cel de-al doilea proiect, de 8,4 milioane de lei presupune modernizarea […]
Astăzi, 5 iunie 2023, ”Fundația Vaideenii” a organizat cea de-a IV-a ediție a evenimentului sportiv denumit ”Crosul Copilăriei” pentru a celebra copiii comunei Vaideeni și a susține importanța sportului pentru o viață sănătoasă. Evenimentul sportiv a fost organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Vaideeni, Școala Gimnazială ”Luca Solomon”, Asociația Culturală Moștenitorii, Poliția Locală […]
Cadrele didactice de la cele două unităţi de învăţământ din comuna Păuşeşti Otăsău, județul Vâlcea, au renunţat la grevă şi s-au întors de marţi la ore - anunta digi24.ro. Primarul comunei, Cătălin Avan, a precizat că tot personal didactic şi nedidactic din localitate a decis să întrerupă acţiunea de protest, astfel că elevii din […]
COMUNICAT DE PRESĂ Când nimeni nu mai credea, noi am crezut! Când nimeni nu ne mai dădea vreo șansă să rezolvăm problema gazelor naturale din comuna Bujoreni și întâlneam piedici la tot pasul, am rămas fermi pe poziție și am insistat să obținem finanțarea necesară! Și am reușit alături de extraordinara echipă a Primăriei […]
La începutul acestui an, primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan, a demarat construirea unei noi grădinițe, cu fonduri de la Guvern: „Noua locație va avea 4 grupe și dotări la cele mai noi standarde pedagogice. Totodată, grădinița va fi dotată cu cabinet medical și spații de joacă. Este a doua grădiniță care se construiește din […]
În luna aprilie, Consiliul local al comunei Guşoeni a aprobat aderarea la parteneriatul, respectiv teritoriul LEADER, constituit prin Asociaţia GAL „Ținutul Vinului” în scopul elaborării, depunerii, selectiei și implementarii Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociaţiei GAL „Ținutul Vinului” cu finanțare prin Planul National Strategic (PNS) 2023-2027, inclusiv pentru obținerea sprijinului pregătitor în cadrul sub-măsurii […]
Recent, Primăria comunei Păuşeşti Măglaşi a decis asocierea cu Consilliul Judeţean Vâlcea, în vederea depunerii spre finanţare, implementării şi monitorizării proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din judeţul Vâlcea”, finanţat din componenta C15 - Educaţie, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcţie şi dotare în sistemul de învăţământ preuniversitar, […]
În acest an, primarul orașului Ocnele Mari, Remus Sasu, va construi o grădiniță cu program prelungit în zona Ocnița: „În noua locație își vor putea desfășura activitatea patru grupe de preșcolari. Aici, cei mici și cadrele didactice vor avea cele mai bune condiții pentru un act educațional de cea mai bună calitate, săli de […]
În primăvara acestui an, Consiliul Local al comunei Dăești a aprobat participarea la proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 - Fondul Local, un parteneriat între primăriile Râmnicu Vâlcea, Bujoreni, Dăești, Călimănești, Vlădești, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari […]
În luna februarie, Primăria comunei Bărbătești a decis realizarea unui sistem supraveghere video pe suport de fibră optică în comuna Bărbătești, la valoarea de 35.000 lei. Prin hotărârea nr. 21/2023, Consiliul Local al comunei Bărbătești a aprobat participarea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, cu proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și […]
În ședința din data de 22.05.2023 au fost aprobate documentaţia tehnico-economică și a indicatorilor tehnicoeconomici faza DALI, Devizul general si pe obiect, pentru proiectul ”Cresterea eficientei energetice, gestionarea inteligenta a energiei si modernizarea Caminului cultural Baia, sat Ghiobesti, Comuna Stoilesti, Judetul Valcea’’. PRINCIPALELE LUCRARI PROPUSE PRIN PROIECT: a) Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă […]
Înălțarea Domnului Iisus Hristos este una dintre sărbătorile importante de peste an, simbolizând izbânda vieții asupra morții, aducând speranța în sufletele creștinilor. De praznicul Înălțării Domnului, sărbătorim și Ziua Eroilor, prin comemorarea celor care au căzut la datorie pentru libertatea și apărarea țării. Cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului, vă doresc pace în suflet, fericire […]
Web Design by DowMedia