Profesorii de la școlile din comuna Păuşeşti Otăsău au renunţat la grevă. Primarul Cătălin Avan a spus ce nu le-a convenit cadrelor didactice 

marți, 30 mai 2023

 

Cadrele didactice de la cele două unităţi de învăţământ din comuna Păuşeşti Otăsău, județul Vâlcea, au renunţat la grevă şi s-au întors de marţi la ore - anunta digi24.ro. Primarul comunei, Cătălin Avan, a precizat că tot personal didactic şi nedidactic din localitate a decis să întrerupă acţiunea de protest, astfel că elevii din localitate au venit la şcoală, iar activitatea la clase s-a desfăşurat în mod obişnuit. „Vreau să vă spun că nici eu şi nici directorul şcolii, Cristian Fota, nu ne-am amestecat în acest conflict Sindicate - Guvern. A fost decizia cadrelor didactice să renunţe la acţiunea de protest. Mi-au spus că nu le convine ca tocmai când vine vacanţa să nu îşi ia salariile. Eu îi susţin indiferent de ce vor decide să facă în continuare. Copiii sunt însă pentru noi numărul unu, ca prioritate”, a declarat primarul din Păuşeşti Otăsău. Cele două unităţi de învăţământ din comuna vâlceană au 20 de angajaţi, cadre didactice şi personal auxiliar, iar în acest an şcolar aici sunt înscrişi 193 de şcolari şi preşcolari. Copiilor li se asigură de către administraţia locală transportul şi o masă caldă la şcoală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe