Primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan, a demarat construirea unei noi grădinițe în localitate

marți, 30 mai 2023

 

La începutul acestui an, primarul orașului Băbeni, Ștefan Bogdan, a demarat construirea unei noi grădinițe, cu fonduri de la Guvern: „Noua locație va avea 4 grupe și dotări la cele mai noi standarde pedagogice. Totodată, grădinița va fi dotată cu cabinet medical și spații de joacă. Este a doua grădiniță care se construiește din temelii, pentru care am reușit să atrag fondurile necesare, locație pe care ulterior am reușit să o transform într-una cu program prelungit. Zona Petrolului va fi o zonă numai a copiilor, va avea creșă, grădiniță și parc de joacă”. În luna februarie, Consiliul Local al oraşului Băbeni a decis participarea la Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, domeniul regenerare urbană, cu proiectul „Amenajare spații verzi în orașul Băbeni, Județul Vâlcea”. A mai fost aprobată valoarea eligibilă a proiectului în sumă de 502.029 lei, precum și contribuția proprie din bugetul local în valoare de 2% din cheltuielile eligibile, respectiv 10.000 lei . La începutul acestui an, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 600.000 lei către Primăria Băbeni, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii. Prin Hotărârea nr. 71/2022, Consiliul Local al oraşului Băbeni a aprobat studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Desființare clădire existentă și construire piața comercializare pește și alte produse tradiționale, în orașul Băbeni, județul Vâlcea”, la valoarea de 1,4 milioane de lei. Conform listei obiectivelor de investiții finanțate prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, Primăria Băbeni figurează cu trei proiecte în valoare totală de 14,3 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe