Lupul moralist a făcut insolaţie Canicula face victime! Omoară neuronii singuratici din capetele unor scribălăi locali unşi din belşug de potentaţii zilei. Căldura excesivă din ultimele zile a topit restul de coloană vertebrală a unui aşa-zis editorialist vâlcean. Cu mâna pe inimă spun că nu sunt adeptul atacurilor între ziarişti şi nici măcar al polemicii […]
O lume nebună, nebună, nebună Căldură mare monşer, şi asta nu e totul. Ori m-am ţicnit eu (ceea ce între noi fie vorba şi între aceste două paranteze, nu ar fi exclus), ori ăştia despre care tot scriu eu în fiecare zi. Stând într-o rână şi analizând la adăpostul unei limonade cele câteva zeci de […]
Cerc vicios Ceea ce s-a întâmplat în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Local demonstrează încă o dată că ceea ce face statul ori e de mântuială, ori e de mântuială. Într-o economie care se doreşte a fi una de piaţă, două societăţi cum sunt ETA şi Acvarim, aflate în continuare sub tutela consilierilor […]
Pentru cine scrie presa, Mitică? Dacă ne-ar veni într-o zi ideea să răsfoim presa locală a ultimilor zece ani, să spunem, am remarca destul de lejer că putem întocmi fişe personale ale tuturor celor care au marcat într-un fel sau altul viaţa publică locală. Un al doilea aspect sesizabil ar fi acela că presa şi-a […]
Campanie PDegeaba Democraţii ăştia sunt daţi dracului. Cum fac, cum nu fac, tot ei câştigă. Iată de exemplu alegerile pentru Vlădeşti. Maeştri ai şmecheriilor, demni urmaşi ai lui Băse, pediştii vâlceni au vrut să se asigure că oricum s-ar aranja lucrurile la Vlădeşti, vor avea primar. Adică. Gurile rele şi autorizate ne şoptesc suav în […]
Alianţa a pierdut alegerile la Vlădeşti Foarte rar m-am pronunţat asupra rezultatelor pe care le pot obţine partidele în alegerile locale din mediul rural. Pentru că este foarte greu să anticipezi votul final chiar dacă ai o experienţă politică şi de campanii electorale. Nu neaparat câştigă cel care are mai mulţe fonduri, cel care este […]
Despre VIP-uri şi fantome Acum câţiva ani erau în centrul atenţiei. Acum nu mai vorbeşte nimeni despre ei. Nu li se mai iau interviuri, nu mai sunt toată ziua în programele televiziunilor locale, nu li se mai fac poze la evenimentele mondene. Din VIP-uri s-au transformat în semianonimi. Unii dintre ei au fost senatori […]
Râmnicul de atunci, Râmnicul de acum La începutul anilor ’90, când am venit pentru prima oară în Râmnicu Vâlcea, m-a uimit liniştea acelui orăşel cochet, mărginit de Dealul Capela şi râul Olt. Mi-am spus atunci că am nimerit într-un loc ce nu se va schimba niciodată, care-şi va păstra pentru totdeauna farmecul de târguşor de […]
Despre administraţia publică locală Dacă ar trebui să-i explic unui străin cum funcţionează administraţia publică locală din România, cred că aş avea serioase probleme. Nu pentru că n-aş avea habar de atribuţiile fiecăruia dintre cei puşi sau aleşi pentru a rezolva problemele judeţului şi localităţilor din cadrul acestuia, ci din cauza confuziilor generate de modul […]
Despre unitate de partid şi alianţă Doar cine e orb nu vede prăpastia, mare cât podul Vinerii Mari, dintre organizaţiile vâlcene ale PNL şi PD. Nu numai că nu a mai fost organizată o conferinţă de presă comună a celor două partide de nu mai ştiu când (cred că imediat după alegerile din 2004 a […]
Moralitatea, o chestie relativă Transferurile trecute, actuale şi viitoare din politica vâlceană nu fac decât să demonstreze că doctrina e doar o chestie de gust, de care te poţi dispensa atunci când nu-ţi mai pică bine. Primarul cutare completează trei-patru adeziuni, devenind astfel un pesedisto-liberalo-pedisto-conservator, deputatul X pune la o cale o demisie parşivă pentru […]
Organizaţii fără doctrină Partidele politice care au obţinut rezultate palpabile la alegerile locale din 1996 încoace în Vâlcea au aplicat o tactică şablon pentru alcătuirea listelor. Găsirea unui candidat cu şanse, bine văzut, cât de cât apreciat de comunitatea locală şi cu multe neamuri în zonă şi prietenii. Apoi o listă de consilieri stabilită după […]
Optimismul românesc şi pesimismul european Marile teme care au dominat viaţa politică a României în ultimul an nu au avut, în general, nici o legătură cu integrarea. Alegerile anticipate, votul uninominal, schimbarea conducerii pesediste a celor două camere ale Parlamentului au reprezentat temele dominante, reflectate fidel de presă. Integrarea europeană nu a fost decât un […]
Morcovii deputatului Becşenescu Unul dintre îmbogăţiţii „ fără vină” ai judeţului, europarlamentarul Dumitru Becşnescu, a dat recent cu tifla celor care l-au propulsat, nemeritat credem noi, în Camera Deputaţilor. Milionar în dolari de TOP „Capital”, patron al colosului ANTARES, grup de firme specializat în operaţiuni multiple, multe cu încasări din bugete locale sau de stat […]
Hernie de disc Când un om vine la medic cu o lombosciatică, deci cu durere şi în şale, şi în picior, când nu poate dormi, când are dureri, în cele mai multe cazuri suferă de hernie de disc. Hernia de disc este pusa în evidenţă prin tomografie sau prin rezonanţă magnetonucleară. Circa 85% din cazurile […]
Profesionişti în iubire Râmnicu Vâlcea este unul dintre oraşele cele mai frumoase din ţară. Cu o populaţie norocoasă. Ferită de evenimente neplăcute, beneficiind de cea mai ieftină apă rece, de cea mai ieftină căldură, de o clasă politică activă, de edili care ştiu să facă treabă, de cea mai concurenţială presă locală din ţară. De […]
Gumi Colţ Păcate nespălate E miercuri, aproape de prânz. A trecut jumătate din Săptămâna Mare. Am văzut mii de oamenii alergând după bani pentru a-şi îmbrăca copii şi pe ei, pentru a face rost de mâncarea necesară sfârşitului de săptămână, pentru a achita facturi, pentru a-şi aranja locaţia unde vor petrece noaptea de Înviere. Pe […]
Gumi Colţ Sărăcie în rate Credeam sincer că firmele care vând produse electrocasnice şi mobilă în rate nu mai au trai lung. Pentru că aproape tot românul care are venituri ce oferă posibilitatea de a lua pe datorie şi-a făcut rate Au apărut tot felul de reglementări pentru a limita creditele, pentru a face de fapt […]
Omul sfinţeşte locul. Sau nu Se spune că primarul este primul gospodar al unei localităţi. O vorbă bătrânească mai spune că omul sfinţeşte locul. Nu ştiu cât de aplicabile sunt aceste lucruri în cazul edililor vâlceni. Ce te faci atunci când primarul nu sfinţeşte locul, ci îl spurcă? Mulţi dintre primarii pe care i-am […]
Planul B Chestiunea cavernei de saramură de la Ocnele Mari a fost amânată de nenumărate ori. Toată această discuţie a fost însoţită de o permanentă bâlbâială a autorităţilor şi specialiştilor care au coordonat de-a lungul timpului întreaga operaţiune. Termene după termene, dificultăţi în alocarea sumelor pentru sinistraţi, prognoze care de care mai ciudate. Dar […]
Lăcustele Lăcuste politice. Ok. Multă lume se va întreba ce înseamnă chestia asta: lăcuste politice... Nu mă voi chinui să ofer o explicaţie exactă preferând să las la latitudinea fiecăruia găsirea unei definiţii. În principiu, lăcusta este acea insectă ciudată, cu picioare lungi, a cărei principală activitate este să mănânce, să devoreze. De obicei, […]
Comentarii De Tiberiu Pîrnău Director cu tupeu de borfaş Unii dintre directorii de instituţii publice din Vâlcea, se cred mici Dumnezei, care pot tăia şi spânzura după bunul plac. Zilele trecute am primit un mesaj voalat de ameninţare de la un astfel de directoraş vremelnic. Pe individul cu pricina l-au deranjat câteva note jurnalistice […]
Comentarii de Tiberiu Pîrnău Cloşca de la Consiliul Judeţean şi ouăle pesediste Preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, nu mai are linişte. Conservatorul Buşe este neliniştit de soarta primarilor pesedişti. Mai mult decât atât, este chiar îngrijorat. Liderul administrativ şi politic doreşte în mod evident să bage sub aripa sa „conservatoare“ cât mai mulţi primari pesedişti. […]
Web Design by DowMedia