Nicolae Buzatu, directorul Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice, numit în această funcție de concesionarul Fundaţia Marele Priorat Autonom Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta a adresat urătoarea scrisoare deschisă Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea: "Ma adresez dumneavoastra pe aceasta cale, in calitate de simplu cetatean cu origini […]
Fostul director general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR), Vasile Pintilie, a numit ilegal în fruntea uneia dintre cele mai mari unități din subordine- Administrația Bazinală de Apă (ABA) Argeș - Vedea un director de la Oltchim căruia i s-a dublat salariul, în timp ce combinatul era deja în colaps. Începând de la sfârșitul lunii […]
Emilia Mateescu, executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Curtea de Argeş, în numele creditorului CEC Bank - Sucursala Râmnicu Vâlcea şi împotriva debitorilor SC Voltecs SRL Băile Olănesti (patroni fiind soţii Nicoleta şi Ion Onuţ), va organiza în ziua de 13 octombrie 2014 vânzarea la licitaţie publică a imobilului Pensiunea - „Vila Nicoleta” (în vecinătatea Hotelului […]
Părinţii au refuzat să-şi lase copiii la şcoală după ce au auzit că învăţătoarea care ar trebui să aibă grijă de cei mici a lovit mai mulţi elevi dintr-o altă clasă. Revoltaţi, aceştia ameninţă cu retragerea copiilor de la şcoală dacă directorul unităţii de învăţământ nu le va aduce un alt învăţător. Toţi elevii din […]
Anul şcolar a început cu stângul şi în comuna Câineni, unde zeci de copii din satul Grebleşti au rămas fără şcoală, dar şi fără mijloc de transport. Primarul din localitate crede că nu a primit un microbuz şcolar pentru transportul acestor elevi pentru că e membru PNL. Elevii din satul Grebleşti au rămas fără […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea va organiza, în data de 23 septembrie 2014, a doua licitaţie publică pentru vânzarea bunului mobil ce aparţine debitorului SC Percom SRL (condus de consilierul local PDL Mihai Persu), în dosarul de executare nr. P 247. Se va scoate la licitaţie o autoutilitară marca Dacia, tip Logan Van […]
La data de 7 septembrie, poliţiştii au aflat de decesul unui bărbat pe raza oraşului Brezoi. Ajunşi la faţa locului, aceştia au stabilit că două persoane, manevrând două TAF-uri, au desfăşurat activităţi de colectare a materialului lemnos în fondul forestier. Cei doi au poziţionat cele două utilaje pentru a scoate de pe un versant abrupt […]
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sesizat organele de cercetare competente, după ce a analizat două reclamaţii de la investitori, care i-au semnalat că le-au fost vândute acţiunile, prin "Harinvest", deşi nu aveau o relaţie contractuală cu aceasta, potrivit reprezentanţilor Autorităţii. Totodată, ASF a primit, pe 11 august, o sesizare referitoare la operaţiunea de înstrăinare […]
În urma colaborării cu Poliţia municipiului Oradea - I.P.J. Bihor şi S.O.S Oradea şi a exploatării cu operativitate a datelor rezultate din teren, poliţiştii vâlceni cu sprijinul S.A.S., au procedat la oprirea în trafic, depistarea şi identificarea lui N. Bogdan, de 30 de ani, M. Liviu, de 31 de ani, S. Robert, de 23 de […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea va organiza în data de 18 septembrie 2014 prima licitaţie publică pentru vânzarea bunurilor mobile sechestrate aparţinând debitorului „Asociaţia Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine şi Albine”, cu sediul în comuna Sălătrucel, în dosarul de executare nr. As13Calim/2013. Fiscul scoate la licitaţie următoarele bunuri: o autoutilitară marca Dacia, an fabricaţie […]
În datele de 1 şi 11 septembrie 2014, Cabinetul Individual de Insolvenţă „Brad Emilia”, lichidator judiciar al debitoarei SC Florix Company SRL Râmnicu Vâlcea, va scoate la licitaţie mai multe bunuri imobile ale debitoarei în vederea achitării şi a unor creanţe către CEC Bank. Se vor vinde următoarele bunuri: teren situat in com. Budesti, […]
În cursul zilei de joi, 28 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR - SCCO Vâlcea şi BCCO Cluj au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi Vâlcea în cadrul unei acţiuni pe linia […]
Miercuri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, sub coordonarea Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, efectuează 8 de percheziţii în 8 localităţi din judeţ, concomitent fiind puse în aplicare aproximativ 45 de mandate de aducere. Ancheta vizează comiterea mai multor infracţiuni de delapidare şi furt de carburant lichid. După finalizarea audierilor, […]
Domnilor patroni (administratori unici) ai lanturilor de magazine Dedeman,domnilor ,doresc sa va atrag atentia ca nu procedati corect fata de clientii Dedeman ,trebuie sa fiti constienti ca datorita lor prosperati ,dar vorba romaneasca se adevereste “ti-ai urcat sacii in caruta si nu-ti mai pasa de nimeni”Cam asa s-a intamplat si cu domniile voastre,prin politica pe […]
Serviciul Fiscal Orăşenesc Gura Lotrului, din cadrul AJFP Vâlcea, va organiza în data de 21 august 2014, prima licitaţie publică pentru vânzarea bunului mobil sechestrat aparţinând debitoarei „Obştea de moşneni Călineşti”, cu sediul social în Brezoi, în dosarul de executare nr. B206/2014. La licitaţie se va vinde o staţie CATV cu mod SK820 […]
În numărul trecut al ziarului nostru am scris că ştrandul din Ocnele Mari a ajuns pe mâna unui nepot al puşcăriaşului Nicolae Minea. Drept urmare, un citior a ţinut să aducă câteva „completări” cu noi fapte petrecute chiar săptămâna trecută. „Citind articolul dvs care relata grozăviile de la ştrandul Ocnele Mari, mă simt obligat […]
Serviciul Fiscal Orăşenesc Gura Lotrului, din cadrul AJFP Vâlcea, va organiza în data de 26 august 2014, la sediul din localitatea Brezoi, prima licitaţie publică pentru vânzarea bunului imobil sechestrat aparţinând debitoarei „Obştea moşnenilor Câinenii Mari” cu sediul social în comuna Câineni, în dosarul de executare nr. 36. Se va vinde un teren cu […]
Au curs râuri de cerneală din pricina incapacitatii purtătorilor de chipiu să prindă infractorii, invocându-se dotările slabe și rația de carburant total insuficientă. Că benzina nu le ajunge oamenilor legii să mai meargă la urgențe și de multe ori sunt nevoiți să o ia pe jos, ajungând mult după încheierea evenimentului, s-a scris de nenumărate […]
La viitura produsă în data de 15 aprilie 2014, podul din beton armat care făcea legătura cu restul localităţii, a satelor Văleni şi Soliceşti din comuna Păuşeşti Otăsău, a fost grav avariat, devenind impracticabil. Acest pod, construit în anul 1998, era folosit de unul din cei mai mari agenţi economici ai judeţului, SC Forestcov SRL, […]
Avem informaţii certe că, în comuna Sălătrucel, nişte indivizi au început să taie o pădure veche de peste 100 de ani şi nici un organ abilitat al statului nu mişcă un deget. Pădurea se numeşte „Pădurea Dosului”. O femeie din Sălătrucel solicită luarea de măsuri necesare de a înştiinţa această nenorocire care se produce la […]
Ce „vrăji“ fac subalternii lui Ion Cîlea! Se întâmplă la Consiliul Județean Vâlcea: De mai mulţi ani de zile, societatea Protectchim SRL Râmnicu Vâlcea, condusă de Nicolae Enache, se pare că are un „înger păzitor” atunci când vine vorba de contractele de lucrări cu instituţiile statului. Pe lângă zecile de licitaţii câştigate în mod dubios […]
Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat săptămâna viitoare să aprobe într-o şedinţă ordinară propunerea privind încetarea calităţii de membri în consiliul de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea, a lui Vasile Cocoş şi Valeru Amza, ambii de la PSD. Regia Autonomă Judeţeână de Drumuri şi Poduri Vâlcea, prin adresa nr. […]
• Cel mai modern spital se inaugurează la Râmnicu Vâlcea Luni, 14 iulie, la ora 18.00, va avea loc inaugurarea celui mai modern spital privat din Oltenia. Investiţia aparţine cunoscutului om de afaceri liberal Nicolae Sofianu, se află amplasată pe bulevardul Dem Rădulescu în apropierea bazei de agrement a oraşului şi a Grădinii Zoo. Duminică, […]
Web Design by DowMedia