Filantropie și Cultură în Arhiepiscopia Râmnicului. Ședința anuală a Adunării Eparhiale. 1.653.046 lei au fost cheltuiți în scop filantropic și educațional

vineri, 13 ianuarie 2023

Sala Gherasim Arhiepiscopul a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul” a găzduit joi, 12 ianuarie 2023, şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În continuare, în Sala Gherasim Arhiepiscopul, după prezentarea aspectelor statutare privitoare la organizarea și activitatea Adunării Eparhiale, au fost prezentate rapoartele de activitate sub aspect administrativ, cultural, educațional, economic, juridic și social-filantropic.

Arhiepiscopia Râmnicului desfășoară în prezent 45 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, consiliere, îngrijiri medicale și sprijin educațional copiilor şi tinerilor.

Din rapoartele prezentate a reieșit faptul că suma de 1.653.046 lei a fost folosită în scop filantropic și educațional pentru un număr de 20.382 de persoane.

Activitatea administrativ-pastorală

În ceea ce privește dimensiunea pastoral-liturgică, pe parcursul anului 2022, în Arhiepiscopia Râmnicului au fost înființate 2 noi mănăstiri, au fost sfințite 11 locașuri de cult și au primit Sfânta Taină a Hirotoniei 5 diaconi și 7 preoți.  De asemenea, au existat șantiere în diferite stadii  de construire, consolidare și restaurare la 61 biserici, precum și lucrări de pictare sau restaurare a picturii la 27 locașuri de cult (aflate în diferite etape de proiectare, execuție sau recepție).

II. Activitatea cultural-misionară și educațională.

În anul 2022 Arhiepiscopia Râmnicului a organizat 48 simpozioane, conferințe, Salonul Național de Literatură, expoziții, lansări de carte, recitaluri. De asemenea, a fost inaugurat un nou corp al Bibliotecii Eparhiale care găzduiește aproximativ 5000 de volume și a fost sfințit monumentul ridicat la Mănăstirea Dintr-un Lemn pentru comemorarea Generalului Paul Teodorescu.

Prin intermediul Editurii eparhiale Praxis au fost tipărite 28 volume teologice, broșuri și pliante, revistele Praxis și Martyria, cea din urmă bucurându-se de prezența, în colegiul de redacție, a unor personalități din Academia Română, Academia Georgiei, de la instituții teologice din Grecia, Bulgaria, SUA, Liban, alături de profesori ai facultăților de teologie din țară.

Pe plan educațional, s-au desfășurat parteneriate și proiecte educaționale, consfătuiri și colocvii la care au participat preoți și profesori de Religie care desfășoară o activitate didactică și spirituală în rândul tinerilor. Mai mult decât atât, pentru susținerea performanței școlare și prevenirea abandonului școlar, 6242 elevi au primit rechizite, fișe de lucru și auxiliare didactice în cuantum de 224.862 lei.

Arhiepiscopia Râmnicului a oferit 6 burse universitare și postuniversitare și 20 burse pentru elevi, în cuantum de 90.000 lei și 3 burse sociale în valoare de 10.378 lei.

III. Activitatea social-filantropică

În decursul anului 2022 prin Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului au fost acordate ajutoare financiare unui număr de 5055 persoane în valoare de 423.502 lei și ajutoare materiale în valoare de 569.559 pentru 6.336 beneficiari, la care se adaugă sprijinul financiar de 187.245 oferit refugiaților din Ucraina. O activitate susținută au avut cele 4 cantine sociale organizate la nivelul protoieriilor, cărora se alătură Centrul de consiliere și sprijin – Serviciu social acordat în comunitate persoanelor adulte”, Centrul de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu”, Centrul Rezidenţial Copăcelu, Centrul de Zi „Petria”, Programul „Masa pe roți”. Liga Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, care a împlinit 30 de ani de activitate, a oferit ajutoare materiale în valoare totală de 82.000 lei, pentru 1140 persoane aflate în evidență, dar și pentru beneficiarii Centrelor de plasament și ai Centrelor de bătrâni din județul Vâlcea.

În cadrul Departamentului de misiune pentru rromi au continuat cele 7 programe educaționale și sociale: „Śkola si laçi – școala este bună”, „Mirro ghiozdano - Ghiozdanul meu”, „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, „Av paś o Del - Vino lângă Dumnezeu”; „Aven te das duma - Copilul tău este important, vino să vorbim despre el”; „Sastipen le rromenqe - Sănătatea rromilor”; „Sastipe tirre hurdeske - Sănătatea copilului tău", care au avut 1580  beneficiari în valoare totală de  65.500.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după reunirea comisiilor de lucru și prezentarea rapoartelor finale, a evidențiat rolul conlucrării tuturor organismelor eparhiale în vederea dinamizării activităţilor social-filantropice, îmbogățirea vieții spirituale și a culturii religioase a tuturor fiilor duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului.

Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei, fiind compusă din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe