Primăria Drăgoești va achiziționa utilaje pentru dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență, cu finanțare PNDR

luni, 27 mai 2024

 

În primăvara acestui an, Consiliul Local al comunei Drăgoești a decis implementarea proiectului „Achizitie de utilaje pentru dotarea serviciului voluntar pentru situatii de urgenta al comunei Dragoesti, judetul Valcea” în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala implementat prin submasura 19.2. din PNDR. Cheltuielile aferente proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Consiliul local al comunei Dragoesti se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanta a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului mai sus amintit. În luna aprilie, primarul localității Drăgoești, Gheorghe Melente, a primit suma de 420.000 lei din partea CJ Vâlcea, din fondul constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2024. Prin hotărârea nr. 15/2024, Consiliul local al comunei Drăgoeşti a aprobat devizul general privind reabilitări parţiale şi dotări din cadrul obiectivului de investiții „Sistematizare verticală şi amenajare zonă centrală, comuna Drăgoeşti, judeţul Vâlcea”, la valoarea de 250.000 lei fără TVA. Prin proiectele pe care administrația locală le coordonează, comuna Drăgoești se remarcă ca o zonă prosperă cu un interes crescut în domeniul imobiliar. În cursul lunii noiembrie 2023, primarul Gheorghe Melente a semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect, având la bază fonduri alocate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe