„Prin rugăciune, Sfântul Grigorie Decapolitul a cunoscut sporirea tuturor puterilor lăuntrice, iubirea și mila față de întreaga făptură”

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

„Prin rugăciune, Sfântul Grigorie Decapolitul a cunoscut sporirea tuturor puterilor lăuntrice, iubirea și mila față de întreaga făptură”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la sărbătoarea Mănăstirii Bistrița

20 Noiembrie / Viața Eparhiei

„Sfântul Grigorie Decapolitul amintește, necontenit, celor care vor să se închine lui Dumnezeu cu vrednicie, cuvântul psalmistului: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul XLV, 10). Nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu decât dacă ne oprim din orice alergătură lumească și ne dăruim pentru un timp unei singure lucrări, închinării lui Dumnezeu”, le-a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, preoților, monahilor și pelerinilor care au participat la sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistrița.

„Lupta cu gândurile și cu împrăștierea minții în timpul rugăciunii a fost cunoscută și Sfântului Grigorie, însă aflăm din sfânta sa viață că a ales să poarte lupta aceasta, pe care însă a biruit-o, prin îndelungă-răbdare și cu Harul lui Dumnezeu. Ca mintea să nu se mai împrăștie în timpul rugăciunii, ea trebuie educată și, de aceea, Sfântul Grigorie le spus celor pe care îi îndruma duhovnicește că atenția la cuvintele rugăciunii trezește și unește întreaga ființă a omului în lucrarea săvârșită.
Roadele rugăciunii au izvorât în sufletul Sfântului Grigorie dorința aprinsă de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos într-o perioadă în care învățătura de credință despre cinstirea icoanelor era atacată de necredincioși. Tot prin rugăciune, Sfântul Grigorie Decapolitul a cunoscut sporirea tuturor puterilor lăuntrice, iubirea și mila față de întreaga făptură înțelegând că omul care Îl așteaptă cum se cuvine pe Dumnezeu nu simte o lipsă, nici nu se revoltă în sine, nici nu se frământă, ca unul care nu dorește nimic altceva decât să stea înaintea lui Dumnezeu, ca El să-l vadă și să-l miluiască așa cum știe.
În întreaga sa a adeverit, de fapt, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni V, 22-23).
Pentru a trăi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu trebuie să urmăm Sfântului Grigorie pe calea virtuților și să punem început rugăciunii prin preaslăvirea lui Dumnezeu, mulțumind pentru întreaga purtarea de grijă”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe