Primăria Gușoeni a aprobat proiectul de buget local pe 2019, cu venituri estimate de 33 miliarde de lei vechi

miercuri, 26 iunie 2019

 

Consiliul Local al comunei Gușoeni a aprobat proiectul de buget local pe 2019, cu venituri estimate de peste 33 miliarde de lei vechi. În acest an, prioritate pentru primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, este construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi modernizarea şcolii. În luna februarie, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a semnat contractele, sau a dat ordinul de începere a lucrărilor la 3 proiectele: modernizare  a şcolii, modernizare a dispensarului şi continuarea lucrărilor la drumul comunal 86 Spârleni-Bălşoara, pe o lungime de 2,6 kilometri. „Aştept de la ADI APA Vâlcea să înceapă lucrările de înfiinţare a reţelei de apă şi canalizare în localitate. S-a făcut un prim pas, în sensul că s-a săpat un puţ de prospecţiune la o adâncime de 250 de metri, în zona unde vor fi săpate alte şapte puţuri, pentru a se stabili dacă avem apă de calitate şi debit suficient pentru acest sistem de alimentare cu apă, care se va înfiinţa pe teritoriul localităţilor Guşoeni şi Creţeni. Astfel, puţurile forate în punctul Guşoianca vor deservi cele două localităţi. Educaţia este foarte importantă şi, în această direcţie, suntem dispuşi să acordăm facilităţi. În acest sens am atras fonduri şi pentru programul „Şcoală după şcoală”, un proiect atractiv pentru copiii din Guşoeni”, a spus primarul Nicolae Concioiu. Prin Hotărârea nr. 57/2018, Consiliul local al comunei Guşoeni a aprobat executarea studiului de oportunitate şi necesitate „Iluminat public stradal inteligent pentru comuna Guşoeni, judeţul Vâlcea”. În luna decembrie 2018, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a inaugurat centrala fotovoltaică realizată în parteneriat cu societatea OMV Petrom: „Toată infrastructura acestui proiect a fost finalizată. Prin acest proiect vom recupera întreaga cheltuială generată de consumul de energie electrică din comună. Reuşim să finalizăm un an care ne-a ţinut sub o atenţie sporită asupra modului în care am cheltuit fiecare leu, pentru că, aşa cum spuneam la începutul anului, noi nu am avut în bugetul local alocate sumele defalcate din TVA, iar acest lucru ne punea în pericol posibilitatea de a încheia anul financiar 2018”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe