În acest an, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, dispune de un buget local estimat la suma de peste 7 milioane de lei  

joi, 1 februarie 2024

 

În 2024, primarul din Câineni, Ion Nicolae, dispune de un buget local estimat la suma de peste 7 milioane de lei. Pe de altă parte, la finele anului trecut, Primăria comunei Câineni a primit suma de 448.000 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea unor cheltuieli descentralizate pentru servicii sociale destinate persoanelor vârstnice şi persoanelor cu handicap. Prin hotărârea nr. 70/2023, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat rectificarea bugetului local pe anul 2023, prin modificarea listei de investiţii cu suplimentarea obiectivului de investiţii „Amenajare teren sport, comuna Câineni, judeţul Vâlcea”, cu suma de circa 50.000 lei. În luna august 2023, primarul din Câineni, Ion Nicolae a semnat contractul de finanțare pentru extindere apă și înființare rețea de canalizare în localitate: „Este vorba de o rețea de canalizare de 19 km lungime care va acoperi majoritate satelor iar ambele rețele se ridică la valoarea de 5,5 milioane de euro”. Primăria comunei Câineni implementează proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar din comuna Câineni, judeţul Vâlcea”. Toate cheltuielile aferente proiectului sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei precum şi pe toată perioada de monitorizare a proiectului, în cazul obţinerii finanţării prin PNRR, potrivit legii. Tot anul trecut, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat delegarea dreptului de depunere a cererii de finanţare aferente proiectului cu titlul „Microbuze electrice pentru elevii din judeţul Vâlcea”, în cadrul apelului de proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, către Consiliul Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe