Procurorii vâlceni îşi restrâng activitatea doar la cauzele urgente în semn de solidaritate cu grefierii

vineri, 15 decembrie 2023

Procurorii vâlceni susţin protestul grefierilor şi începând de vineri vor suspenda activitatea cu publicul, urmând să participe doar la cauzele urgente, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit sursei citate, măsurile au fost luate joi, în cadrul adunării generale a procurorilor, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la intenţia Guvernului de a adopta unele măsuri de natură să afecteze drepturile personalului din sistemul justiţiei.

‘Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a hotărât: susţinerea protestului desfăşurat de grefierii din cadrul Parchetului pe lângă Tribunalul Vâlcea; însuşirea conţinutului scrisorii nr. 23701/14.12.2023 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii adresate Ministrului Justiţiei prin care se critică articolul VIII din proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la plata sumelor stabilite cu titlu de drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiţiei prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative emise anterior intrării în vigoare a OUG nr. 99/2023 şi se solicită reformularea acestui articol în acord cu criticile aduse’, se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Reprezentanţii procurorilor au precizat că măsurile adoptate urmează să fie aplicate pe o perioadă nedeterminată.

Sursa: PRESSONLINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe