Un copil de 10 de ani a fost prins la volan pe un drum din Vâlcea. Cu el mai era și un adult

sâmbătă, 26 august 2023

O femeie de 56 de ani, din comuna Berislăveşti, este cercetată penal, după ce a lăsat un copil de 10 ani să-i conducă maşina.

O femeie de 56 de ani, din comuna Berislăveşti, este cercetată penal, după ce a lăsat un copil de 10 ani să-i conducă maşina, în timp ce ea se afla în autoturism, în calitate de pasager, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea - anunță digi24.ro. Potrivit sursei citate, evenimentul s-a petrecut pe un drum judeţean din Berislăveşti, cel care a observat copilul la volan fiind un poliţist aflat în timpul liber, care a oprit imediat autoturismul şi şi-a chemat în ajutor colegii. „La data de 24 august a.c., agent şef de poliţie Mitu Marian, de la Postul de Poliţie Sălătrucel, care se afla în timpul liber, a observat, pe DJ 703 G, în localitatea Berislăveşti, un copil care conducea un autoturism. Astfel, poliţistul a oprit autoturismul în cauză şi a anunţat colegii aflaţi în timpul serviciului despre eveniment, la volan fiind identificat un minor, de 10 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredinţat, pentru a-l conduce, de o femeie, de 56 de ani, care se afla în autoturism, în calitate de pasager”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se fac cercetări atât pentru infracţiunea de încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere, cât şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe