Primarul Ion Nicolae a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Eficienţă energetică şi gestionare inteligentă a școlilor din Câineni”

joi, 4 mai 2023

 

La începutul acestui an, primarul Ion Nicolae a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Eficienţă energetică şi gestionare inteligentă a unităţilor de învăţământ, comuna Câineni, judeţul Vâlcea”. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea fondului educaţional construit pentru instituţiile publice de învăţământ din comuna Câineni, printr-o abordare integrată a eficienţei energetice în clădirile publice din comuna Câineni. Valoarea totală a proiectului este de 1,32 milioane de lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1,1 milioane de lei. Prin Hotărârea nr. 24/2023, Consiliul local al comunei Câineni a decis acordarea unor premii în valoare de 500 lei, soţilor care împlinesc 50 de ani de la încheierea căsătoriei şi nonagenarilor, pe parcursul anului 2023 şi au stabilit domiciliul pe raza comunei Câineni. În luna ianuarie acest an, din partea Consiliului Județean Vâlcea, Primăria comunei Câineni a primit suma de 355.000 lei. Anul trecut, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat implementarea proiectului de investiţie „Amenajare teren sport, sat Grebleşti, comuna Câineni, judeţul Vâlcea”, la valoarea de 563.899 lei. În cursul lunii noiembrie 2022, din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a primit suma de 200.000 lei. Pe de altă parte, primarul Ion Nicolae va realiza rețele hidroedilitare, în sumă de 27 milioane de lei, cu finanțare prin programul național de investiții „Anghel Saligny”. După mai multe discuții purtate cu autoritățile și agenții privați din Câineni, constructorii lotului II al autostrăzii au ales ca una din bazele lor de lucru, spații de cazare pentru muncitori să fie pe raza acestei localități.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe